Cenaclu în grai bănățean organizat la Grădinari
Astăzi a avut loc în cadrul cenaclului „Vatră Cărășană”, un cenaclu care ființează în Banatul de munte prin grija domnului
Citește mai multAstăzi a avut loc în cadrul cenaclului „Vatră Cărășană”, un cenaclu care ființează în Banatul de munte prin grija domnului
Citește mai multŞi anul acesta, primăria Forotic se implică în organizarea rugii, nedeii sau a zilelor satului ori hramul bisericii din localitate,
Citește mai multAșa cum știe toată lumea, Banatul și Transilvania, Ardealul, vechile provincii aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei sau a imperiului german, sunt
Citește mai multAstăzi, 23 martie, presa din Caraș-Severin are un sărbătorit important pentru județul din Banatul de munte, nimeni altul decât Sergiu
Citește mai multNu voiam să mai scriu în sens negativ despre clădiri sau întâmplări din orașul copilăriei și formării mele ca om,
Citește mai multDe aproape doi ani, comuna Forotic este păstorită de tânărul primar Alexandru Sporea, un tânăr din comună care vrea să
Citește mai multIată că în urma tipăririi celor cinci volume de poezie, întâi trei, mai apoi încă două, toate însumând peste nouă
Citește mai multÎncă trei proiecte mari stau în atenția administrației locale a comunei Dognecea. Edilul Remus Rof a semnat la finele anului
Citește mai multAstăzi, 12 februarie, prietenii noștri Emil Bleoancă și Mariana Deak, și – au consfințit relația și în fața lui Dumnezeu,
Citește mai multAstăzi, 12 februarie, prietenii noștri şi parteneri la balurile şi petrecerile organizate de pensionarii oraşului Timişoara, Emil Bloancă și Mariana
Citește mai mult