Konigsgnad-ul de ieri, Tirolul de astăzi !

Astăzi, localitatea Tirol din Banat, privește în urma a 200 de ani de istorie frământată. În cele ce urmează se vor prezenta într-o manieră sumară, etapele evoluției localității, de la apariția sa și până în prezent. Satul bănățean Konigsgnad, sinonim cu Tirolul de astăzi, își datorează existența revoltei din regiunea austriacă Tirol din anul 1809.

              Sfârșitul secolului al XVIII lea este caracterizat de războaiele purtate de Napoleon Bonaparte, împăratul Franței, în mai toate colturile Europei, nescăpând de acest flagel nici landul Tirol al acelor vremuri. În urma semnării de către Franz I, împăratul Austriei a unui tratat cu Napoleon, la Pressburg în 1805, prin care ceda Franței și aliatului ei, Bavaria, regiunile Voralberg și Tirol, vremurile grele nu întârzie să se abată asupra oamenilor care populau în acele vremuri aceste regiuni, greutăți cauzate de mărirea impozitelor, recrutările în armata bavareză precum și instaurărea unor noi reguli bisericești

. Profundele nemulțumiri în rândul populației băștinașe au dus la strigătul de luptă „ES IST ZEIT” sau „a sosit clipa” în traducere, auzit în Linz la 9 aprilie 1809. În urma unor lupte sângeroase, în care ambele părți au avut pierderi grele, armata Tiroleză a reușit să învingă trupele de ocupație într-o victorie răsunătoare, la Innsbruck. În ciuda victoriei, trupele franco – bavareze nu au putut fi alungate din țară, acestea regrupandu-se și revenind în număr și mai mare, reușind până la urmă să recucerească Innsbruck. În fața acestei situații grele, împăratul austriac Franz I încheie pe 14 octombrie la Viena, un nou tratat de pace cu Napoleon, cedând din nou Tirolul Bavariei, iar Andreas Hofer, conducătorul revoltei austriece, împreună cu alți fruntași ai luptei pentru independentă, sunt urmăriți și amenințați cu pedeapsa capitală, împăratul Austriei fiind pus în imposibilitatea de ai ajuta. În aceste condiții, Hofer se ascunde în munți, unde, în ianuarie 1810 va fi prins și omorât, ca urmare a trădării unui compatriot de al său, exact ca în cazul lui Horea, din Transilvania în urma răscoalei de la 1784.

Alături de Hofer, se afla în decursul luptelor de eliberare și Josef Speckbacker, care, la rândul său, este căutat de trupele de ocupație. Același Speckbacker primește din partea împăratului Franz I, în mai 1810, sarcina de a-i conduce pe refugiații din Austria, în Ungaria sudică, Banatul românesc de astăzi și de a le înființa acolo locuri de ședere. Conform înregistrărilor din matricola bisericii cei mai mulți coloniști au ca proveniență Tirolul nordic. Administrația camerală din Banat le oferă tirolezilor un loc, de care aceștia nu sunt mulțumiți însă, abia al treilea loc oferit fiind considerat adecvat de către Speckbacker și adjutantul lui, Thalguter. De la Viena, via Budapesta, pe Dunăre, apoi canalul lui Franț, Tisa și Bega, coloniștii ajung în trei etape în Banat. După staționări repetate în Deta, Moritzfeld (Măureni) și Fizeș, coloniștii ajung la bărăcile deja construite pentru ei

Însă datorită condițiilor proaste de sănătate, bolile au făcut ravagii în rândul populației, mulți oameni murind de malarie, tifos sau boli intestinale. În ciuda tuturor problemelor apărute, colonia se dezvolta rapid, transformându-se într-un sat mai mare, în 1812, la 16 septembrie, numărând 31 de case, tot atunci împăratul Franz I scoțând un certificat în care hotărăște ca noua colonie să se numească Konigsnad, adică „grație împărătească” în traducere.

Peste câteva zile, în 29 septembrie, se sarbatoreste inaugurarea așezării.

De a lungul anilor, localitatea a avut mai multe nume, fiind cunoscute cele de Tirol, Satul Tirolez, Tirolul Nou, Loialitatea  Tiroleză sau Tyrol. Numele de Konigsgnad s a păstrat până în 1888 când, ca urmare a maghiarizării a fost transformat în Kiralykegye. După pacea de la Trianon din 1920, când întregul Banat a intrat în componența României, în 1927 satul revine oficial la numele Tirol și este incorporat județului Caraș Severin, iar din 2001, conform legii minorităților din România, pe indicatorul localității apare și  numele de Konigsnad.

Cu toate facilitățile fiscale și a ajutorului oferite de împărat, coloniștii au fost nevoiți să lupte întotdeauna pentru supraviețuire, suferind tot timpul, nu doar de boală, ci și de foame. Deja în anul 1813 mulți săteni au părăsit localitatea nou înființată, din cauza recoltelor proaste. Cei rămași, au plecat la rândul lor, în 1818 în Timișoara, stabilindu-se în cartierul timișorean Josefstadt. Strada pe care s au așezat a fost denumită „Tiroler Gasse”, astăzi fiind strada Ciprian Porumbescu. O singură familie, familia Zauner, a rămas statornică în Tirolul care părea un proiect eșuat în acel moment. Așa că, Administrația Camerală se hotărăște să amelioreze condițiile anterioare cu reguli rigide, pentru a atrage noi colonizatori în Konigsgnad. Drept urmare, începând cu 1814 încep să apară coloniști din Dognecea, Steierdorf – Anina, Giarmata, Nitzkydorf, Măureni, Timișoara, Vârșeț, Zichydorf și din alte părți, urmate în 1817 și de un grup din Wurttemberg, Germania.În 1823 au mai venit și alți coloniști din Bavaria, Boemia, Moravia, Austria, Silezia, precum și multe alte familii carașovenești din Comitatul de Caraș, astfel că în 1840 Konigsgnad număra 940 de locuitori, devenind un conglomerat multicultural. Deși existau atâtea nații, limba vorbită era germana, iar sărbătorile ținute erau cele germane. Către sfârșitul secolului XIX, când condițiile de viață a au înrăutățit, unii au hotărât să emigreze în Lumea Nouă, în special în Statele Unite, o parte din emigranți întorcându-se însă, după câțiva ani.

În luna septembrie a anului 1912 s a sărbătorit primul centenar al localității, ocazie cu care s a ridicat în curtea bisericii din Tirol o cruce comemorativă. La izbucnirea primului război mondial Tirolul a dat oștirii române un număr de 268 de bărbați, din câte 44 au căzut pe câmpul de luptă. Începând cu anul 1924 satul a avut o dezvoltare foarte rapidă, atât pe plan economic cât și cultural, în perioada 1925 – 1945, pe raza localității își desfășurau activitatea nouă magazine, trei măcelării, zece bărbieri, șase zidari, cinci fierari, cinci croitori, șase pantofari, șase dulgheri, cinci căruțași, patru birturi, din care două cu popicarii și două cu săli de dans.

Mai existau o asociație țărănească, o cooperativă de predare a laptelui, o moară, un sediu de vânzare a lemnului de construcție, o fabrică de cărămizi, două distilerii de țuică și doi producători de apă gazoasă. Aceste activități deserveau un număr de 1223 de locuitori (în anul 1930). Până în 1935 s-a practicat și crescutul viermilor de mătase, iar albinăritul este o activitate care se practică și astăzi în localitate.

Viticultura a fost o activitate desfășurată de la începuturi, vinul de Tirol fiind o carte de vizită a localității. Fără îndoială, anii 1920-1930 au fost anii de glorie a localității Tirol.

După perioada de glorie, a venit al doilea război mondial, iar localnicii au optat pentru armata germană, primul voluntar înrolat fiind în anul 1943 urmat și de alții în 1943.

 În urma luptelor 51 de localnici au căzut la datorie, iar după 23 august, pentru localnicii din Tirol aveau să vină zile grele, cu deportări în Uniunea sovietică, la muncă forțată,

urmată de deportările în Bărăgan, cei care au plătit cu viața prigoana împotriva lor, nefiind putini .

După război și venirea la putere a comuniștilor, afacerile, societăți particulare, bănci, absolut tot, au fost trecute în proprietatea statului, iar agricultura a fost restructurata, în Tirol fiind înființate un CAP și un GAS, ulterior IAS.

Granițele României erau închise, populația fiind controlată într-un mod draconic și supusă unor măsuri de economisire a energiei electrice și a altor resurse ce erau exportate.  Datorită unor asemenea măsuri dezastruoase pentru populație, a izbucnit revoluția din decembrie 1989, odată cu anul 1990 începând și emigrările etnicilor germani din Tirol, în special în Germania. Doar câțiva nemți au mai rămas astăzi în Tirol, iar limba germană nu se mai aude pe străzile din Tirol, localitatea fiind populată de oameni veniți din alte zone ale României, care nu au nici o legătură cu istoria și vechea viață a Tirolului de altă dată, astăzi localitatea fiind într-o continuă schimbare.

Biserica Catolică, sfințită în 1850, casa preotului precum și mai noua „casă a întâlnirii ” construită în 1998, însoțite de amenajările social – pastorale, sunt îngrijite de trei surori din mănăstirea Wernberg, Austria. După revoluție s au construit alte două biserici, una ortodoxă și una baptista, iar în 2002 a fost construită o școală nouă.

În prezent, satul este cuprins în cadrul proiectului „Tirol pentru Tirol”, localnicii fiind recunoscători pentru sprijinul primit, pe 03.10.2010 organizându se în cadrul zilelor Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan, festivitatea de așezare a pietrei de temelie pentru acest proiect. 

Din punct de vedere al educației, Tirolul a fost un sat care avea o școală cu clasele I – VIII care deservea localitatea Tirol (și Doclin pentru învățământul gimnazial), unde în învățământul

primar se puteau face de către doritori, orele și în limba germană,precum și o grădiniță.Venind vorba de învățământ, nu putem trece peste nominalizarea profesorului care și-a dedicat aproape întreaga viață și întreaga carieră de dascăl, învățării copiilor din Tirol și Doclin, cea care  a fost director al școlii vreme îndelungată, doamna profesor,

pensionar acum,  Rodica Miclea.După 32 de ani în învățământ, a rămas în memoria sutelor de elevi din zecile de generatii care i-au trecut prin mână, drept “doamna directoare”, nume  cu care i se adresează și astăzi majoritatea foștilor elevi ai școlii generale  din Tirol.

Asemeni ei , au mai fost dascăli care prin munca și dragostea lor față de profesia pe care o aveau, și-au pus amprenta asupra vieții locuitorilor acestei localități frumoase.

Astfel amintim familia Orbu, doamna Rebegilă, dascăli al căror stagiu la scoala din Tirol este de aproape de trei decenii sau chiar îl depășește .

                          În 2010 s-a sărbătorit bicentenarul atestării documentare a acestei localitățăți, ocazie cu care au fost prezenți mai mulți foști locuitori ai satului Tirol, oameni  care sunt stabiliți în Germania, dar pe care dragostea față de locul unde s-au născut, crescut și s-au format, i-a adus pentru a onora cu prezența acest eveniment important din viața comunității locului.

Nu pot să fiu decât obiectiv, ca și editor al acestui articol, dar fiind un fost elev al acestei școli, cunoscând aproape toti oamenii care între anii 1980-1990 locuiau în Tirol și având colegi de școală cu care am devenit de-a lungul vremii foarte apropiat,

nu pot decât să spun cu toată convingerea: –“ Nemții din Tirol și-au pus amprenta asupra vieții tuturor celor care au avut ocazia să intre în contact cu ei prin hărnicia, corectitudinea și bunul lor simț, calități care au dus localitatea în fruntea comunei din care face parte, chiar daca nu era reședință de comună.Ca om şi gospodar, regret faptul că au emigrat, se vede cu ochiul liber lipsa lor “

Mulțumiri “doamnei directoare” Rodica Miclea și domnului Gunter Friedman, care ne-au dat concursul la realizarea acestui articol, prin punerea la dispoziție de materiale informative.

 Adrian Cîrdu.