OAMENI ALĂTURI DE OAMENI
Iată că apelul făcut de comunitate pentru ajutorarea oamenilor care, alungați de război și problemele din țara lor, au ajuns să emigreze și să ceară azil politic în România, nu a rămas fără răspuns din partea comunității timișorene.Astfel , oamenii s-au mobilizat și au adunat mai multe lucruri care le sunt de folos celor care au nevoie de ele pentru a supraviețui acestor zile.
Colegii noștrii de la Tion.ro au consemnat :
Săptămâna trecută, o parte din lenjeriile de pat și păturile primite în cadrul campaniei „Tu poți renunța?” au ajuns la migranții care sunt cazați la Liceul CFR. Aceștia au mai primit și fructe și dulciuri, completând astfel meniul oferit de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
« O parte din lenjeriile de pat și păturile primite în cadrul acestei campanii au ajuns la migranții care în aceste zile sunt cazați la Timișoara. Totcătre aceștia a mers și o donație a unui timișorean care a oferit în cursul zilei de vineri o cantitate semnificativă de fructe si dulciuri, care le vor completa meniul de azi. Vă reamintim că Direcția de Asistență Sociala a Municipiului Timișoara prepară, distribuie și servește zilnic prin angajații Cantinei Sociale câte un meniu complet în valoare de 16,6 lei pentru fiecare migrant », spun cei de la DASTM.
Prin angajații DASTM prezenți zilnic în mijlocul acestor oameni sunt identificate nevoile lor și transmise către instituțiile implicate. Tot Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara asigură și dezinfecția spațiilor de cazare, dar și materialele igienico-sanitare necesare persoanelor cazate.
Migranții sunt găsiți tot mai des de polițiști prin clădiri părăsite în care decid să se adăpostească până își găsesc un mijloc de transport pentru a ajunge în Occident. Mulți au documente după ce au solicitat azil politic în țara noastră. Primarul Dominic Fritz a cerut autorităților de la nivel central transport pentru migranți. Deocamdată, Primăria Timișoara și-a asumat cazarea refugiaților care ajung în capitala Banatului și care sunt nevoiți să intre în carantină din cauza pandemiei de coronavirus. În spațiul special amenajat la Liceul CFR, municipalitatea a cazat din noiembrie și până în prezent peste 1.000 de persoane.
În campania „Tu poți renunța?”, ajunsă la a doua ediție, s-au implicat sute de timișoreni. Direcția de Asistență Socială a anunțat prelungirea acesteia, pe motiv că tot mai mulți timișoreni revin la sediul instituției pentru a dona haine, alimente, jucării, lenjerii de pat, încălțăminte, lenjerii de corp, produse de igienă și altele. Cele mai multe din produsele donate ajung la nevoiașii din Timișoara. ”