REȘIȚA SAU ISTORIA METALURGIEI ROMÂNEȘTI

Numele de Reșița poate proveni de la termenul latin recitia, care înseamnă „izvor rece”, așa cum istoricul Nicolae Iorga sugera odată, presupunând că romanii au dat numele orașului, de la un izvor de pe valea Domanului. O altă variantă, susținută de Iorgu Iordan, ar fi aceea că vine de la un cuvânt slav: al oamenilor care au trăit în zona Carașovei la 15 km distanță, care referindu-se la acest loc, ce în acele vremuri nu era decât un sat ca și al lor, ca fiind „u rečice” (la pârâu). Se poate observa că mai toate popoarele slave au orașe cu numele de Rečice (pronunțat Recițe în limba română) în maghiarăResicabánya, în germanăReschitz, în cehăRešice, in sârbăРешица, în croatăRičica)

Reșița este municipiul de reședință al județului Caraș-Severin, fiind format din localitățile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Secu și Țerova, și din satul Moniom.

Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României, în partea de nord-vest a județului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava. Reșița este cel mai vechi centru siderurgic al României.

Orașul are formă simplă fiind așezat în mare parte pe dealuri și văile acestora, urmărind traseul străbătut de râul Bârzava, care provine dinspre Văliug, din estul orașului din Munții Semenic. Astfel că drumul principal urmărește și el traseul format de râul Bârzava între văi.

Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei.

Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse (impozitate) de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Inițial, au existat doua sate apropiate – Reșița Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) și Reșița Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reșița Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 1910 – 1925 , Reșița a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraș, consecință a recunoașterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice și constructoare de mașini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin.

Orașul este considerat ca fiind împărțit în două zone distincte, el fiind format din unirea a două sate distincte numite Reșița și Reșița Română, dar pentru o reprezentare mai clară orașul se împarte în trei zone, de la Nord-Vest (ieșirea spre Bocșa, Timișoara și Caransebeș) la Sud-Est (ieșirea spre munți: Văliug, Gărâna, etc.)

În Reșița se vorbesc multe limbi dintre care cea mai vorbită este româna. Se mai vorbește și croată, maghiară, sârbă, germană și multe altele.

Sub aspect urbanistic, Reșița a cunoscut de asemenea, importante realizări: cartiere întregi de locuințe ridicate în lunca Pomostului, pe Moroasa și lunca Bârzavei. La Reșița funcționează un teatru, numit „George Augustin Petculescu” în clădirea Palatului Cultural (fostul Cinematograf Cultural), clădire monument istoric, imobilul este restaurat în perioada 2007-2010 de către Consiliul Județean Caraș Severin după preluarea de la Asociația Plugarilor din Reșița Română, Casa de Cultură a Sindicatelor, un cinematograf „Dacia”, situat în orașul nou, reabilitat de către Consiliul Local al Municipiului Reșița și modernizat, putând fi vizionate filme 3D pe unul din cele mai mari ecrane din tară. În trecut a existat și un alt cinematograf „Casa Muncitorească”, clădire în care a funcționat clubul muncitoresc înainte de perioada comunistă, dar după 1989 autoritățile au închiriat o parte a clădiri (holul de acces) unei societăți comerciale care a organizat discotecă. Din cauze necunoscute, în anul 2002 (14/15 august) clădirea a ars, în prezent ea fiind demolată.

Orașul are în componență localitățile: Câlnic (Kölnök), Cuptoare (Kuptore), Doman (Domány), Moniom (Monyó), Secu (Székul; Sekul) și Țerova (Krassócser).

Localitățiile componente, sunt considerate cartiere: Câlnic, Țerova, Secu și Cuptoare, iar Moniom este sat aparținător Municipiului Reșița. Localitățiile care aparțin municipiului Reșița sunt menționate în izvoare după cum urmează : Țerova – 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); Doman – 1370 ; Câlnic – 1597 (Kalnic); Moniom – 1587 (Manihom); • Secu – Cuptoare – 1673, 1690 – 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Reșița a fost considerat mult timp ca fiind unul din marile centre industriale ale României, având influențe în industria siderurgică (fontă, oțel, laminate), a construcțiilor de mașini (electrice și diesel, utilaj petrolier, siderurgic și chimic, material rulant), chimică (chimizarea lemnului, cocs). Are o populație de 83.985 locuitori (la nivelul anului 2004). Este un important centru industrial în prelucrarea oțelului și construcția de mașini. C.S.R. (Combinatul Siderurgic Reșița)- în prezent TMK-Reșița și U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Mașini Reșița) sunt uzinele care au susținut orașul și l-au ținut în viață mai bine de 300 de ani. Primele uzine au fost fondate în 1771, în timpul domniei împărătesei Maria Terezia. La 3 iulie 1771 au fost inaugurate primele furnale înalte de pe actuala vatra a furnalelor din cadrul SC TMK Reșița SA. În trecut au fost cunoscute sub denumirea de Uzinele și Domeniile Reșița sau UDR, așa cum se poate citi pe unele locomotive cu aburi fabricate la Reșița, filiala Fabricii de Locomotive a StEG de la Viena^⁠(en).

În 1872 (la mai puțin de 50 de ani de la inventarea locomotivei cu aburi în Anglia) uzina din Reșița produce prima locomotivă din spațiul central-estic European, denumită „Resicza”, avînd numărul de circulație 2 (numărul 1 fiind atribuit locomotivei „Szekul” fabricată la Viena), cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell – directorul fabricii de locomotive „St. E. G.” din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale. Începând cu anul 1872 uzinele „St. E. G.” de la Reșița produc pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucișare pentru macaze, 793 de tampoane.

Începând cu anul 1920 la „Uzinele Domeniilor” din Reșița și la „Uzinele Nicolae Malaxa” din București începe proiectarea și construcția următoarelor tipuri de locomotive:

• seria 230 pentru trenuri de călători (1932-1936)
• seria 142 pentru trenuri grele de călători (1937-1940)
• seria 50 pentru trenuri de marfă (1926-1936)
• seria 150 pentru trenuri grele de marfă (1947-1960)
• seria 131 pentru trenuri de călători pe linii secundare (1939-1942)
• seria 151 prototipuri pentru trenuri grele (1938-1939).

În anul 1926 se produce la Reșița locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima locomotivă construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcția de locomotive la Reșița și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. Din acestea s-au fabricat 797 la „Uzinele Reșița” și 410 la „Uzinele Malaxa” din București. În anul 1960 producția de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producția de locomotive diesel și electrice. Locomotivele cu abur au funcționat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998, locomotivele cu abur au fost casate in proporție de 98%.

Educația este reprezentată în învățământul superior de universitatea Eftimie Murgu, a cărei poveste începe în timpul celui care a fost primar , președinte de consiliu județean si prefect, profesorul doctor Liviu Spătaru, de al cărei nume este strâns legată existența acestei unități de învățământ .

• Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița
• Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița
• Colegiul Tehnic Reșița
• Colegiul Economic al Banatului Montan
• Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița
• Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșița (începând cu anul școlar 2016-2017)
• Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița
• Colegiul National „Mircea Eliade” Reșița (incepand cu 15.09.2013)
• Liceul Teologic Baptist
• Scoala Populara de arte si meseri „Ion Romanu” Resita
• 12 școli generale și 7 grădinițe

Aici ar putea fi nominalizate și:

• Clubul Sportiv Școlar Reșița
• Palatul Copiilor Reșița.

Obiective turistice și patrimoniu cultural

• „Muzeul de Istorie al Banatului Montan” înființat în 1959.
• Muzeul de Locomotive cu Aburi, în care sunt expuse 14 locomotive produse la Reșița în decursul a peste 100 de ani (1872-1959), una fabricată la Viena și una fabricată la Kassel
• Grădina Zoologică „profesor Ion Crișan”
• Casa de Cultură a Sindicatelor
• Teatrul G.A. Petculescu
• Palatul Cultural (o perioadă a funcționat ca cinematograf, în prezent fiind sediul Teatrului de Vest), 1928
• Biblioteca Județeană Paul Iorgovici, Secția Engleză, Secția Franceză, Secția Germană
• Biblioteca Municipală Reșița (funcționează sub tutela Consiliului Local al Municipiului Reșița)
• Cazinoul Român, (Cazina), 1/4 sec. XX
• Biserica Evanghelică, sec. XIX /1901
• Casa Neff I cu baia publică, 4/4 sec. XIX
• Sinagoga, sec. XIX
• Uzina hidroelectrică Grebla și Castelul de apă din amonte, 1903-1909
• Biserica Maria Zăpezii din Reșița, 1852
• Catedrala Ortodoxă Română Reșița Montană, „Adormirea Maicii Domnului”, 1936
• Gara Reșița Sud, 1932/1914
• Podul de la vamă, 1931, primul pod nituit și sudat din țară
• Ansamblu de clădiri muncitorești și de raport din secolul XIX
• Biserica tip sală și necropolă medievală, sec. XIV–XV, cartier Moroasa

Conform ultimului recensământ efectuat în 2011, populația municipiului Reșița se ridică la 73.282 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 84.026 de locuitori.^[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,65%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (2,12%), germani (1,71%) și romi (1,42%). Pentru 11,57% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.^[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,43%), dar există și minorități de romano-catolici (5,41%), penticostali (2,02%) și baptiști (1,65%). Pentru 11,69% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.^[10]

Transportul public

Transportul public din Reșița este format din 6 linii de autobuz și o linie de tramvai și a fost operat de Prescom (actualmente desființată). În prezent, este operat de Transport Urban Reșița (TUR).

Flota de autobuze a Reșiței constă din 25 de autobuze circulând pe 6 linii:

• 1M/2: Marginea – Minda – Mol/Mopar/Molizilor
• 4: Moroasa II – Lend/Baraj (barajul Lacului Secu) – CET – Molizilor – Moroasa II
• 8: Intim – Moniom – Intim
• 9: Intim – Țerova – Intim
• 10: Nera – Doman – Nera
• 11: Piața Republicii – Minda – Cuptoare – Piața Republicii

În 2009, flota de autobuze a Reșiței a fost modernizată.

Tramvaiele au fost scoase din funcțiune. Începând din 2008, noul primar și-a anunțat intenția de a scoate din funcțiune toate tramvaiele și de a le înlocui cu autobuze moderne care respectă standardele UE.

Cele 2 linii de tramvai erau linia Renk-Muncitoresc (1) și linia Renk-Stavila (1b), care era practic o extindere a liniei Renk-Muncitoresc, dar pe această linie erau doar 3 tramvaie. Flota completă de tramvaie era formată din aproximativ 28 de tramvaie. Ultimele tramvaie au fost modelele GT8 și N importate din Germania (Dortmund și Frankfurt) și au înlocuit pe deplin fostele tramvaie Timiș 2 pre-89 în 2002.

În 2017 s-a anunțat că a fost creată o nouă companie care să se ocupe de problema transportului public, numită Transport Urban Reșița (TUR), constând dintr-o flotă de autobuze și tramvaie de standarde moderne pentru pasageri, aducând un sistem de transport nou și eficient înapoi la Reșița.

ÎMPREJURIMI

Reșița are în jurul ei mai multe localități care la vremea respectivă au dat forța de muncă necesară la dezvoltarea industriei bănățene, unele devenind locuri de relaxare și zone de turism..

• Secu – lacul de acumulare cel mai apropiat de Reșița, care alimentează Reșița cu apă potabilă.
• Văliug – așezare creată după 1780 de oamenii care pregăteau cărbune de lemn pentru uzinele din Reșița. În 1908 – 1909 a fost construit aici un lac de acumulare (Lacul Vechi – Breazova) de circa 12 ha, pentru necesitățile uzinelor siderurgice; după înființarea unor noi furnale și oțelării s-a realizat un al doilea lac (56 ha), lung de peste 3 km și având un debit de 10 milioane mc apă.
• Crivaia – de la Văliug încă 5 km, la extremitatea sudică a acestuia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa Bârzavei.
• Semenic – 10 km de la Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi pentru începători.
• Gărâna, Wolfsberg denumirea în germană – sat cu folclor interesant, deși în momentul de față populația de origine germană a emigrat aproape în totalitate, satul s-a transformat într-o zonă turistică și începând cu 1993, anual, aici are loc la mijlocul lunii iulie Festivalul de Jazz de la Gărâna (Gărâna Jazz Festival, titlul original în limba engleză) în Poiana Lupului.^[9]
• Trei Ape – Stațiune turistică cu lac de acumulare situat la sud de comuna Brebu Nou. De la baza acestui lac izvorăște râul Timiș. Lacul adună apele pâraielor Brebu, Grădiște și Semenic, iar apa de deversare din lac împreună cu izvorul de la baza acestuia formează râul ce a fost amintit mai devreme.
• Peștera Comarnic – cea mai lungă peșteră din Banat.

• Cheile Carașului – Chei lungi de circa 15 km ce ajung până aproapre de Carașova.
• Peștera Popovăț – galerii de 1.120 m, dispuse pe două etaje.
• Dognecea – așezare cu trecut bogat; mine de aur și argint exploatate de romani. În nordul localității există două lacuri de acumulare – Lacul Mic, numit și Lacul nuferilor, declarat rezervație botanică, și Lacul Mare, numit și „La Zid”, din cauza barajului construit pe pârâul Dognecea.

• Ocna de Fier – așezare minieră (s-a exploatat minereu de fier pentru furnalele de la Reșița), in localitate există „Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului” fondat de dl. Constantin Gruescu. Tot în această localitate se îmbuteliază apa minerala „Aura” și „Perenna”, ape provenind din izvoarele din zonă.
• Ramna – în apropiere, urmele unei așezări romane din secolul II e.n.
• Biniș – vechi și vestit centru bănățean de ceramică nesmălțuită unde se mai practică încă olăritul.
• Berzovia – localitate menționată în singurul fragment rămas din cronica războiului purtat de Traian împotriva dacilor.(castrul roman BERZOBIS)
• Ezeriș – important punct fosilifer, cu exemplare de faună terțiară (gasteropode, lamelibranchiate)
• Brebu Nou, situat lângă Lacul Trei Ape
• Lindenfeld – fost sat de pemi, colonizat în aceiași perioadă ca și Gărâna și Brebu Nou, în prezent nu mai locuiește nimeni.

Personalități ale orașului Reșița

• Corneliu Diaconovici (n.1859 – d.1923), publicist, redactor și director al mai multor ziare și reviste
• Valeriu Traian Frențiu (n.1875 – d.1952), preot, doctor în Teologie, episcop român unit cu Roma beatificat
• Ioan Roșiu (1882 – 1962), deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 1918
• Anton Breitenhofer (n.1912 – d.1989), ziarist și prozator, demnitar comunist
• Constantin Lucaci (n. 1923 în localitatea Bocșa – d. 2014), sculptor monumentalist – a realizat Fântâna Cinetică din centrul Reșiței și monumentul din Parcul Tricolorului;
• Doru Popovici (1932 – 2019), compozitor, muzicolog, scriitor și profesor;
• Dan Farcaș (n. 1940), matematician, informatician, scriitor, ufolog;
• Sabin Păuța (n.1943), dirijor, compozitor și profesor universitar doctor. Sabin Păuța s-a stabilit în America în anii ’80, unde a condus Filarmonica din New Jersey, a revenit în Reșița în 2009;
• Marius Țeicu (n. 1945), compozitor
• Stela Enache (n. 1950), solistă vocală
• Jan Cornelius (n. 1950), scriitor de limba germană, traducător, dramaturg
• Werner Stöckl, (n. 1952), jucător de handbal, campion mondial 1974

• Sorin Frunzăverde (n. 1960.aprilie.26, d. 2019.noiembrie.03), om politic român, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, deputat în Parlamentul României, deputat în Parlamentul European, ministru în 4 guverne, doctor în științe economice și doctor în științe militare.
• Teodora Ungureanu, (n. 1960) gimnastă română de talie mondială;
• Lucien Hora (n. 1961), pilot sportiv auto
• Cristian Buică (n. 1960), cântăreț de muzică folk
• Dinu Olărașu (n. 1962), cântăreț de muzică folk
• Maria Gheorghiu (n. 1963), cântăreață de muzică folk
• Francisc Vaștag (n. 1968), campion mondial la box
• Costel Stancu (n. 1970), poet
• Simona Richter (n. 1972), sportivă
• Florin Șerban (n. 1975) este un regizor român, cunoscut pentru filmul Eu când vreau să fluier, fluier cu care a câștigat Ursul de Argint la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 2010.
• Cristian Chivu (n. 1980), jucător de fotbal.
• Eduard Cristian Zimmermann (n. 1983), jucător de fotbal.
• Cosmin Moți (n. 1984), jucător de fotbal.
• Cristian Scutaru (n. 1987), jucător de fotbal.
• Flavius Koczi (n. 1987), gimnast artistic.
• Ciprian Foiaș (n. 1933), matematician.

Aceștia sunt oameni din Banat, care au făcut cinste acestei urbe și Banatului montan, reprezentând o pagină din istoria personalităților României.