CETATEA BOCȘEI SAU ISTORIA UNEI ZONE

O foarte importantă cetate medievală din sudul Banatului a fost cea de la Bocşa, situată la o înălţime de 125 m deasupra Bârzavei, în partea nordică, în dreptul fostei localităţi Vasiova. Acolo, pe dealul Buza Turcului, se mai păstrează ruinele unui castel nobiliar cu plan poligonal, care multă vreme fusese reşedinţa unei familii de nobili români. (1) Începuturile sale însă se pierd în negura timpurilor.

Pentru apărarea intrării înspre valea Bârzavei existase un grup de cetăţi care dominau zona şi care administrau câte un domeniu, precum cele de la Caraşova, Bocşa şi Borzafew (Obârşia Bârzavei). Ultima, situată în zona Reşiţei sau mai în amonte pe Bârzava, nu a fost identificată nici până în prezent, deşi Coriolan Cocora încercase să o plaseze în punctul Ogăşele din cartierul Moroasa, unde se văd ruinele unei biserici. În schimb, celelalte două îşi etalează rămăşiţele seculare pe înălţimile din regiune. Este foarte posibil ca pe lângă ele să mai fi existat şi alte cetăţi, cărora li s-a mai păstrat numele în documente, însă nu li se mai găsesc urmele după atâta timp. Aceste cetăţi în prima lor formă au fost întemeiate încă de romani, unele păstrându-şi numele latin, fiind apoi refăcute de români ca sedii ale diferiţilor cnezi. Când ungurii au pătruns în Banat cetăţile existau, astfel încât niciun izvor maghiar nu menţiona nimic despre construirea lor, ci numai despre faptul că ele se aflau în regiune. Din perioada feudalismului timpuriu (secolele XI-XIV) a fost identificată o aşezare în preajma Bocşei, la punctul Gruniul Cetăţii, precum şi o fortificaţie din pământ.
Bocşa era amintită documentar pentru prima oară într-un tablou de zeciuială papală din 1333, când aparţinea de protopopiatul catolic de Caraşova. Apoi timp de două secole nu s-a mai spus nimic despre ea. Este perioada în care era des menţionată cetatea Cuieşti, fapt care a determinat pe unii istorici să le considere ca fiind una şi aceeaşi. Discuţia însă pe această temă este departe de a se fi încheiat.

Primul district privilegiat bănăţean atestat documentar, în 1341, apoi în anii 1349-1351, a fost Cuieşti (districtus Kuest), pe care Vasile V. Muntean îl localiza la Găvojdia. Peste câţiva ani, în 1370, era menţionat şi Radul vayvoda comes de Kuesd, unul dintre cnezii şi voievozii locali. Cetatea Cuieşti sau „Cetatea Pietroasă” (din maghiarul „köves” – pietros) era amintită odată cu cnezii din districtul aparţinător în 1376 (kenezius de districtu castri Kuesd) şi în 1395 (castrum Kwesd), însă pentru Ilie Uzum localizarea acesteia nu putea fi făcută în mod sigur. Ea a fost plasată la Bocşa începând din 1964 de către Pavel Binder, urmat apoi de alţii. Ţinând cont de absenţa menţionării Bocşei în acest interval şi de nedescoperirea unor urme sigure ale cetăţii Cuieşti, acestea pot fi în mod provizoriu considerate drept identice, însă orice element nou apărut ar putea modifica această teorie.
Bocşa reapărea în documente în anul 1534, când cetatea era stăpânită de trei fraţi nobili români (Petru, Martin şi Ladislau Racoviţă), care au făcut legământ cu alt nobil român, George Vrabie, să o păstreze în composesorat, apărându-se reciproc şi fără să uneltească unul împotriva altuia pentru a se scoate din dreptul de posesiune a cetăţii (ex castro Bokcha). Iar în 1552 George Racovsky (probabil un Racoviţă maghiarizat) raporta regelui Ferdinand al Ungariei despre situaţia comunelor Jdioara şi Bocşa (Baczka), aflate atunci în posesia sebeşenilor (Caransebeş) şi a lugojenilor şi aparţinând Timişoarei. El amintea că de la Bocşa s-ar fi putut administra foarte bine Banatul Severinului, căci acolo se găseau şi mine de aur. De altfel, încă dintr-un document emis de regele ungur Sigismund la 14 februarie 1395 era pomenită existenţa mai multor sate locuite de lucrători minieri şi a minelor de fier care aparţineau cetăţii Cuieşti din comitatul Caraş. Mineritul avea puternice tradiţii în regiune. În 1594 era menţionată o aşezare de mineri numită Bokkhiara. O serie de obiecte de fier, unelte de minerit şi urme ale cuptoarelor de redus minereul de fier din secolele XVI-XVII au fost descoperite chiar în teritoriul oraşului Bocşa, pe valea Bichiştinului.

În anul 1563, cetatea era denumită Castellum Turcarum Bokchija, ajunsă în posesia otomanilor după căderea Timişoarei şi capitularea cetăţilor Lipova, Caransebeş şi Lugoj. Turcii au predat aceste oraşe principelui Transilvaniei Ioan Sigismund, însă Bocşa au păstrat-o în stăpânirea lor ca aparţinând districtului Timişoarei. În 8 iulie 1595 banul Caransebeşului, românul George Borbely, a atacat cetatea cu 27 de tunuri mici, cucerind-o şi ucigând garnizoana turcească. Apoi cetatea a fost cumpărată cu 3.000 de fiorini de către nobilul Fodor Francisc din Caransebeş.
În 1597 Sigismund Bathory a donat cetatea, împreună cu comunele Doclin şi Biniş, lui Nicolae Negul din Caransebeş. Dar în acelaşi an principele a dăruit-o şi lui Andrei Barcsay, care însă nu a putut-o lua în stăpânire deoarece era revendicată şi de Ana Pubek, născută Racoviţă, urmaşa vechilor proprietari. În 1604 a ajuns din nou sub stăpânire turcească, dar în acelaşi an a fost dăruită de Sigismund Rakoczy lui Ştefan Trâmbiţaş din Lugoj. În 1658 sau la începutul anului următor, cetatea Bocşa a fost aruncată în aer pentru a nu cădea sub stăpânire turcească, însă ulterior a fost reconstruită. În 1694 era pentru scurt timp în stăpânirea turcilor, însă după izgonirea lor cetatea nu a mai fost reclădită. Din ea se mai păstrează relativ bine un singur turn.
În conscripţia lui Marsigli din 1690-1700 erau amintite satele Ezeriş, Târnova, Reşiţa, Câlnic, Vasiova, Doclin, Ramna, Fizeş, Jidovin (Berzovia), Şoşdea, Gătaia, Semlac, Butin şi Moraviţa (Ocna de Fier) ca aparţinând de districtul Bocşa (Bokcsény – Bocceni). Iar pe harta întocmită de generalul Mercy în 1723 figura cu numele Poksan, cu menţiunea „Schloss”, drept nouă comună germană, situată lângă „Vasiova Eisenhammer” din districtul Vârşeţului. Odată cu stăpânirea austriacă, Bocşa şi Banatul intrau în faza dezvoltării industriale, care marca începutul epocii moderne în regiunea noastră. Zbuciumata istorie a cetăţii Bocşa, ale cărei ruine pot fi admirate pe dealul Buza Turcului, a rămas în urmă, împreună cu vremurile tulburi cărora a trebuit să le facă faţă.

Bibliografie

11 Pavel Binder, Localizarea districtului român bănăţean Cuieşti, o veche organizaţie a populaţiei băştinaşe, în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, VII, 1964, p. 321.
12 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 59.
13 Ibidem.
14 200 Mircea Rusnac – Cândva, Bocşa a fost staţiune climatericăÎn „Articole de istorie”Mircea Rusnac – O carte veche despre fostele ruine din cartierul Moroasa (Reşiţa)În „Istoria Resitei”Mircea Rusnac – Perioada de apogeu a activităţii culturale în Banatul montanÎn „Articole de istorie”13 ianuarie 20121