Atracții turisticeOBICEIURI ȘI TRADIȚIITINERE TALENTE

Târgul de Crăciun de la Muzeul Satului din Timișoara

Cum ieri a fost prima zi a târgului de Crăciun de la Timișoara, astăzi am fost să trecem în revistă felul cum arată târgul, știut fiind faptul că amenajarea lui este făcută sub oblăduirea lui Alin Nica, președintele consiliului județean Timiș. Într-adevăr multă lumină, iar tinerii umpleau patinoarul făcut în fața scenei principale. Comercianții nu s-au dezmințit nici acum, preturile fiind ca in vest, adică mari.

Dar vorba aceea, ai bani și vrei, cumperi, nu ai, postești . Așa că am lăsat deoparte mâncarea care ne dezmierda papilele gustative și am mers într-un cort unde era amenajată o scenă pe care se pregăteau să înceapă un recital tinerii de la formația TEMBAZA, condusă de tânărul, dar volubilul, Andrei Maxim.

Cei șase tineri muzicieni ne-au desfătat urechile și sufletul cu o oră de muzică bună, cântată in română, engleză și italiană.

Dar vă atașez și vouă, cititorii noștrii câteva videoclipuri filmate cu această ocazie.

Sincer, am auzit în seara asta voci care se puteau prezenta, fără nici o reținere, la concursul”Vocea României”.

Aștept din partea dumneavoastră o notare a tinerilor interpreți cărora le prevăd un viitor frumos in muzică.

de Adrian Cîrdu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *