CulturăreligieUncategorized

29 AUGUST, TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămane mut până la punerea numelui fiului său.

Astăzi, când întreaga creştinătate sărbătoreşte trecerea sfântului la cele veşnice, publicăm un articol care are legătură directă cu acest eveniment, articol publicat prima dată pe un site creştin, doxologia.ro, căci, cine ar putea să scrie mai bine despre viaţa sfinţilor care au devebit martiri pentru Dumnezeul nostru şi fiul său, decat cei care sunt propovăduitorii credinţei pe pământ , biserica prin slujitorii săi.De aceea am hotărât să publicăm acest articol care descrie în amănunţime toate întâmplările petrecute cu ocazia decapitării sfântului Ioan Botezătorul

„Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu nașterea, tot așa i se cădea să fie înainte și cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului și sufletelor care erau ținute în iad ale sfinților strămoși, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel așteptat. Și precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot așa și Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soție pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumusețea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soție, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorința acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege și a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui și mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat și amestecător de sânge.

Sfântul Ioan a stat în temniță multă vreme și se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învățându-i mult la viața cea îmbunătățită și după Legea lui Dumnezeu, îi încredința pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume și la Care îi și trimitea pe dânșii, precum se povestește în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu ești Cel ce va să fie, sau să așteptăm pe altul? Nu doar că neștiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L știa pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu știa el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus și a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, și el însuși L-a mărturisit, arătându-L cu degetul și zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos și să se încredințeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.



După aceea a sosit ziua în care Irod se obișnuise a săvârși ziua nașterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari și pe toate căpeteniile Galileei, și le-a făcut un ospăț mare. La acest ospăț, fiica Irodiadei, jucând și placând lui Irod și celor ce ședeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povața maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câștigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar și jumătate din împărăție. Ticălosul, nevrând să-și calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare și pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, și, uitând sfințenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; și, trimițând îndată pe călău în temniță, a poruncit să-i taie capul lui Ioan și să-l aducă pe tipsie.

Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înțepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Și, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, și să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniță, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns și necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuiește aflarea cinstitului lui cap.După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate și mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăiește de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostașii săi, ocărind și batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă și L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigașului de proroc și a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, și batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăție și de viață cu Irodiada și cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-și răzbune pentru necinstea și batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste și s-a dus asupra lui Irod. Asemenea și Irod, adunându-și puterea sa, a ieșit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părțile, ostașii arabilor au biruit pe ai lui Irod, și i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur.

După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale și de toate bogățiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata și cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.Acolo s-a sfârșit în strâmtoare și în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuință oarecare și, mergând pe gheață, s-a rupt gheața sub dânsa și s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheața i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheață. Ea a stat așa spânzurata, până ce gheața cea ascuțită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheață stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod și Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheață. Așa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

După aceasta și acel nelegiuit ucigaș Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povestește despre dânșii că i-au înghițit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viața sa, tot așa și după sfârșit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup și a veselit pe sfinții strămoși, cu care, după stricarea iadului, scoțându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăție; ca un feciorelnic, ca un viețuitor în pustie, ca un învățător și propovăduitor, ca un proroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător și ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povățuiască și pe noi la calea adevăratei pocăințe și să ne învrednicească Împărăției cerești, Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.”Iată o relatare foarte frumoasă şi amănunţită a acelor întâmplări de demult, pe care vi le înfăţişăm spre a le cunoaşte şi dumneavoastră, cititorii noştrii.

de Adrian Cîrdu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *