Atracții turisticeȘtiri

O nouă pârtie de schi cu telegondolă pe Semenic

Vârful Piatra Goznei, Munții Semenic - Wikipedia

În această iarnă va fi dat în folosință un nou proiect dedicat sporturilor de iarnă, o nouă pârtie de schi cu o lungime de aproximativ șase kilometri. După spusele celor care se ocupă de acest proiect, pârtia va fi deservita de o gondolă care are ca termen de finalizare 2024-2025,însă până atunci accesul ar putea fi asigurat cu autobuze. Domeniul schiabil de pe muntele Semenic va avea din acest an trei pârtii, celelalte două având o lungime de circa 2500 m și 600 m. Practic pe aceste pârtii vor putea schia toate tipurile de iubitori ai sporturilor de iarnă, amenajarea făcându-se în cursul acestui an în proporție de 80%.

Despre Semenic Romania | Prezentare, imagini, informatii turistice si  detalii despre statiunea Semenic

„Practic toate vor fi schiabile în această iarnă, pentru că lucrările de amenajare a terenului s-au făcut de către Primăria Reșița în cursul acestui an, inclusiv înierbarea lor în proporție de 80%. A trebuit să ne oprim din cauza sezonului de toamnă care ar fi compromis sămânța ierbii, Până acum se schia de la Semenic la Văliug, însă se schia nu pe o pârtie, ci pe un drum de exploatare pentru stâlpii de înaltă tensiune. Se bătea zăpada pe acest drum și se putea schia. Acum s-au conturat pârtii de 30 de metri lățime, așa cum trebuie”, a declarat Grațian Dobre, directorul direcției de dezvoltare din primăria Reșița. El mai spune că ” Ea va fi deservită de viitoarea gondolă. Deocamdată, o porțiune de-a ei, care se numește pârtia” Slalom uriaș” și are undeva la 1,1-1,2 kilometri lungime, e deservită de un teleschi iar când zăpada va permite să se schieze până la Văliug vor exista autobuze, puse la dispoziție de Primăria Reșița, pentru că este domeniul schiabil al primăriei, care vor asigura transportul schiorilor de la Văliug pe Semenic. Trebuie să ningă suficient, însă în fiecare an s-a putut schia de la Semenic la Văliug. Se schia din decembrie, cel puțin la Văliug, unde există instalații de înzăpezire artificială. Pe Semenic, undeva la sfârșitul lui decembrie-ianuarie. În fiecare an, sus pe Semenic există tabăra , unde copiii sunt învățați să schieze. Ea începe în 3 ianuarie și nu s-a pus problema niciodată să nu fie zăpadă pentru a ține tabăra”, a mai spus directorul Dobre.

FOTO Muntele Semenic, relaxare totală indiferent de anotimp. Locul în care  natura a fost extrem de generoasă cu pământenii - Ghidul Banatului


Domeniul schiabil din regiune mai cuprinde, pe lângă pârtia „Slalom uriaș,” alte două pârtii în zona platoului Semenic, o pârtie în zona Lacului Grozna de la Văliug, fiecare cu o lungime de circa 500 de metri, dar și o pârtie neagră, la Văliug, tot în zona Lacului Gozna, care are în jur de 300 de metri.


Noua telegondolă pe care autoritățile urmează să o construiască în zonă va avea apoximativ 4 kilometri lungime și ar urma să deservească toate pârtiile, fiind prevăzută cu o stație intermediară.

„Noi ne aflăm acum în stadiul de actualizare a Studiului de fezabilitate, pentru că fiind realizate pârtiile, conturate, înierbate, trebuie să actualizăm puțin studiul inițial, urmând ca anul viitor să demarăm licitația de proiectare și execuție, iar pentru sezonul de vară, amenajăm piste de downhill, oamenii vor putea urca cu bicicletele în telegondolă, vor avea diverse trasee, cu grad de dificultate variabil, se vor face track-uri de poteci, pentru mers pe jos, și sunt convins că sezonul de vară, așa cum Austria începe să crească de la an la an, va avea o pondere importantă și în zona Semenic”, a mai declarat și Ioan Popa, primarul Reșiței.

de Adrian Cîrdu

sursă SKI MAGAZINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *