DUMINICĂ TUMULTUOASA ÎN TIMIŞOARA, TERASELE DIN CENTRU AGLOMERATE

Astăzi a fost o duminică care mi-a adus aminte de duminicile sau sărbătorile de acum doi ani, plin de oameni în centru, terasele aglomerate, iar oamenii inundă piața Operei prin toate punctele de acces.
La ora 21.00 nu mai găseai loc la nici o terasă din piața Victoriei, poate pe Alba Iulia sau la noile terase din piața Libertății mai găseai o masă liberă, cu mult noroc acest lucru se putea întâmpla și în piața Unirii, unde tineretul a umplut până la refuz terasele de pe partea cu parcul botanic.
Acest sentiment de saturație a teraselor, de umplere a lor de clienții pe care i-au așteptat mai bine de un an, dă și o stare de siguranță pentru cei care doresc să petreacă astfel o după amiază, la o terasă in centrul orașului. Cum în piața Libertății era ultima seară în care se rula film, eveniment organizat de Orange, unii dintre cei care se plimbau prin centru au ales să meargă la film, mai cu seamă că in incinta pregătită de organizatori se aflau și locuri de unde puteai să îți cumperi dulciuri sau băuturi răcoritoare. Cu această ocazie am ajuns la o terasă cu un design nemaiîntâlnit, un mobilier care lumina foarte frumos, așa cum veți vedea în fotografiile de mai jos.
Din punctul nostru de vedere a fost o duminică perfectă, o duminică în care oamenii au uitat de flagelul care amenință întreg mapamondul și au petrecut timpul asa cum au vrut. Mai jos o să atașez o galerie de fotografii unde puteți vedea locuri și oameni din Timișoara, astăzi 22.08.2021.
de Adrian Cîrdu