EVENIMENTE

BALUL SPERANȚEI VÂRSTEI A DOUA.

Ieri am fost prezent la un bal, un eveniment inedit pentru grupul media desprebanat, un eveniment la care participanții erau în marea lor majoritate, oameni de vârsta a doua.

Să nu credeți că acest fapta împiedicat ca lucrurile să decurgă potrivit unui bal, dimpotrivă, totul s-a petrecut întocmai ca la balurile de acum douăzeci, treizeci de ani, toată lumea binedispusa, toată lumea dansa.

Foarte rar vedeai câte o persoană captivată de ecranul smartphone-ului, care să stea pe scaun. Muzica bună, de petrecere, specifică unor astfel de evenimente, și – a meritat toți banii, iar dj-ul care umplea pauzele cu muzică de societate, tangouri si valsuri celebre în anii ’90, a fost la înălțime.

Una peste alta, totul a decurs ca la serbările așteptate de tinerii din perioada anilor 80-90,astăzi respectabili care s-au distrat așa de frumos. Impresia lăsată este una care ne face să ne gândim la cei de vârsta a doua, ca la niște oameni care au știut să trăiască, să socializeze întradevăr, nu doar prin intermediul rețelelor de socializare, așa cum se face astăzi.

Felicitări doamnei Luminita, organizatorul acestui reușit eveniment, felicitări lui Dani Dima și formației care a întreținut atmosfera, felicitări celor de la restaurant care au făcut ca servirea să întregească sentimentul de reușită al întregului bal.

Mai jos o să vă las să vizionați câteva videoclipuri filmate cu această ocazie. Vizionare plăcută.

de Adrian Cîrdu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *