Activitatea corală în Banatul Montan, are un secol.
Răsfoind prin arhiva de articole a Banatului montan, am dat de un articol foarte interesant, un articol care evocă viața celor implicați în activități culturale la început de secol XX .Dar cum nu poți să copiezi un articol bine scris, al cărei explicație și înțeles va fi aceași, oricât ai întoarce cuvintele, am preferat să citez pe cei care l-au conceput, cei de la basilica.ro, pentru a păstra un înțeles ușor pentru oricine îl citește. Ceea ce m-a frapat pe mine este faptul că și în localitatea Doclin exista o formațiune corală formată din bărbați și femei din localitate, care la nunți, botezuri sau alte evenimente bisericești se reuneau, dând sfintei liturghii o conotație aparte, parcă cetele de îngeri au coborât alături de oameni, să cânte împreună cu ei.Din păcate pentru noi, foarte puține asemenea situații, în care corul bisericesc ne înălța sufletele către Dumnezeu, s-au păstrat pentru cei care astăzi îmcearcă să suplinească cântăreții bisericești din localitate. Pentru că acum câteva zile am primit o filmare de la o nuntă, o filmare care nu se vede foarte bine video, dar sonorul ne readuce în inimă vocile celor care ani de zile ne-au mângâiat sufletele și încântat urechile cu prezența lor,Din păcate , așa cum am mai spus, doar un singur membru al acelui extraordinar cor mai este în viață, nonagenarul Oancea Petru.
Ceilalți membri, în frunte cu dirijorul lor, Ion Stoia, sunt decedați.Aș putea să vorbesc zile întregi despre acești oameni, gospodari în viața de zi cu zi, dar enoriași și coriști atunci când trebuia, oameni pe care i-am cunoscut personal, sub a căror privire am crescut, dar care au lăsat lumea asta pentru o lume mai bună.
Nu pot decat să mă gândesc cu nostalgie la anii copilăriei, când oamenii credeau în ceva și trăiau pentru ceva, în afară de bani, iar respectul și bunul simț era la el acasă.Sper că am reușit să trezesc în domniile voastre, cei care citiți aceste rânduri, amintiri care să vă așeze o lacrimă în colțul ochilor, indiferent de unde sunteți, deoarece lucrurile s-au întâmplat peste tot la fel, oamenii au trecut repede, iar ceilalți nu mai știu să îi înlocuiască.
Vocea preotului Gheorghe Ștefan urmată tumultos de vocile coriștilor, sunt elemente de neuitat, cel puțin pentru cei care cunosc aceste lucruri. Țin să mulțumesc Nicoletei Cocora, ea fiind și mireasa de atunci, pentru această înregistrare, unde partea audio este cea dorită de noi.
Mai jos, vă las să citiți textul publicat de cei de la basilica.ro, despre mișcarea corală din Banat.
„Între mișcările culturale ale Banatului Montan de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-au constatat o renaștere și o organizare a vieții muzicale bisericești. Între acestea se evidențiază mișcarea culturală din Reșița Română, în care Biserica românilor este un factor determinant, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.
Astfel, așa cum aflăm din istoricul acesteia, în anul 1894 a fost înființată, sub denumirea de Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică a Plugarilor Români din Reșița Română, o formație corală. Reuniunea a fost una dintre cele mai importante asociații culturale ale Reșiței, constituind nucleul activității corale și teatrale locale, care a rezistat mai bine de un secol și care a contribuit la închegarea altor grupări culturale printr-o implicare directă, iar, dacă pe stema municipiului Reșița este inclusă simbolic o liră, este bine să reamintim că acest lucru se datorează și acestei prime asociații. Reuniunea s-a înscris, firesc, în mișcarea culturală bănățeană cu larg caracter de masă, începută la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Această asociație a reprezentat o adevărată instituție, implicată o mare perioadă de timp în evenimentele comunității locale, alături de alte asociații culturale din Reșița. Factorul principal al reușitei acțiunilor culturale de masă din Banat a fost nivelul cultural ridicat al țărănimii române. Existau, în acea vreme, țărani-coriști, țărani-dirijori, țărani-scriitori și publiciști, țărani-actori și compozitori. Astfel, dirijorul Corului Reuniunii, Ion Iliasă, nu numai că a susținut și promovat, dar a și participat în mod direct la activitatea corală și a localităților din jurul Reșiței, precum în Câlnic, Moniom, Cuptoare, a Corului Sindicatelor și a altor coruri bisericești. În cadrul mișcării corale țărănești, a proliferat și mișcarea teatrală bănățeană, de o mare amploare și în ascendent față de cea din Ardeal, situație recunoscută și admirată de Iosif Vulcan, un mare publicist și scriitor român, membru al Academiei Române, care aprecia, încă din anul 1889, că ‘plugariul nostru din Banat ne-a creat temelia teatrului național’, iar în anul 1904, în revista ‘Familia’, dr. Iosif Blaga scria: ‘În Banat, unde sunt atâtea reuniuni de cântări și coruri, acestea înseși s-au pus în fruntea mișcării teatrale. Dau și concerte și teatru’.
În perioada regimului comunist, Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică Reșița Română și-a pierdut vitalitatea, membrii ei fiind dispersați pe la diverse evenimente propagandistice, astfel că, în timp, și-a încetat existența, nedorind să contribuie la glorificarea unui regim ateu, lipsit de patriotism și idealuri cultural-naționale și spirituale.
Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică Reșița Română a fost reînființată însă în luna octombrie a anului 2007 (președinte Ioan Iliasă, nepotul celebrului dirijor), cu scopul de a continua tradițiile corale, teatrale, muzicale și de dansuri ale vechii asociații. Se așteaptă membri noi, cu calități artistice și muzicale pentru a reînvia tradiția corală bisericească din Reșița Română.”
Intenția mea nu a fost să vă plictisesc citind această polologhie despre ceva ce a fost, frumos întradevăr, dar nu mai este de actualitate, totul fiind omenesc, dispare, ca și omul, rămânând doar amintirea.
de Adrian Cîrdu