Omul care sfințește locul, meșterul popular Ionel Sălăjan și operele lui
Cum duminica Floriilor a fost o duminică frumoasă, cu mult soare și temperaturi ridicate, era un prilej nimerit pentru a face un reportaj despre ” uica Ionel Sălăjan”, așa cum l-am cunoscut acum aproape cincizeci de ani. Trăgându-se dintr-o familie de oameni gospodari, stabiliți în comuna Doclin acum mulți ani și având rădăcini maramureșene, Ionel Sălăjan a fost cooptat în această frumoasă meserie, de sculptor, de unul dintre frații tatălui său care avea această pasiune, sculptura, pasiune în care l-a inițiat și pe nepotul său Ionel.De la o lucrare la alta, sculptorul Ionel Sălajan a devenit tot mai priceput în acestă artă a modelării lemnului.Iar cum Ionel Sălăjan sculptează de la troițe, majoritatea celor de pe raza comunei Doclin fiind opera lui, până la rame pentru tablouri sau oglinzi, panoplii de diferite marimi sau forme, pentru diferite tipuri de trofee, ba chiar si obiecte de mobilier a sculptat pentru unii doritori, lucrările sale, deloc puține, sunt la loc de cinste în casele multor doritori de asemenea obiecte frumoase. Dar să îl lăsăm chiar pe artistul sculptor să își depăneze amintirile.
„M-am apucat de sculptură de peste 40 de ani. Primele taine ale sculpturii le-am invatat de la un frate al tatalui meu, Vasile Sălăjan, el se ocupa de sculptura și colabora cu celebrul Vida Gheza.Unchiul meu a executat mai multe lucrari în Baia Sprie și la mânăstirile din zonă, fiind cunoscut ca un sculptor priceput și un iubitor al acestei arte frumoase.El venind an de an la Doclin în vizită la familia noastră, prin cele ce spunea despre meseria lui și modul la care făcea asta, m-a facut să îndrăgesc și eu această meserie de artist în lemn, începuturile mele ca sculptor fiind călăuzite de el, familia noastră având și acum, în curte, o sculptură făcută de el, cadou pentru noi.
Văzând că mă pricep la meseria asta, m-a inițiat și mai mult în tainele ei, iar între timp, unul dintre consătenii nostrii, cunoscutul poet Octavian Doclin, a scris o carte despre locuitorii din Doclin si cum ies ei în evidență prin ceea ce stiu să facă, carte unde am fost si eu trecut, ca sculptor.Dupa revoluția din 1989, participând la un festival internațional de folclor, împreună cu regretatul Ionică Stepan, cunoscutul olar din Biniș, un sat aparținător comunei Doclin, am inceput să fiu cunoscut ca și sculptor sau meșter popular, participând apoi la mai multe târguri și expoziții de profil in Timișoara, Cluj, Sibiu, etc, locuri unde am expus lucrări sau am reprezentat zona Banatului, prezențele mele fiind recompensate cu diplome sau plachete.
Prima troiță sculptată, am facut-o pe muntele Semenic, dupa revoluție, urmată de cea de la intrare în localitatea Colțan, apoi la mânăstirea Sf. Ilie din Vasiova, iar numărul lor a crescut exponențial cu anii care au urmat.Dintre lucrările cu tentă religioasă executate de mine, pot aminti mai multe sculpturi care le-am reconditionat, dintre ele amintesc pe cele de la biserica din Doclin, tetrapoade și rame pentru icoane, troița din fața bisericii, același lucru făcându-l și pentru biserica din Ciudanovița.
Pentru biserica din satul Biniș am făcut două tetrapoade și masa folosită de Paște, numită “mormântul domnului”, iar pentru bisericile și comunitățile religioase de ortodocși din Fizeș și Goruia am făcut doar masa numită”mormântul domnului”.
Pentru prietenii vânători, uica Ionel face oricând panoplii , pentru trofee de vanat sau rame pentru fotografii ori oglinzi.Ca familist, uica Ionel Sălăjan este un om cu o familie numeroasă, el și soția lui, tanti Ruja, ajutorul lui din atelierul de sculptură, având o familie formată din trei fete căsătorite, cinci nepoți si patru strănepoți, fiecare la casa lui, adevărați stâlpi ai comunității din care fac parte. Câteva dintre lucrările sculptorului Ionel Sălăjan, le puteți vedea mai jos.
Sperăm că v-am făcut curioși despre oamenii locului și modul în care înțeleg ei să trăiască, deoarece în articolele viitoare veți mai da peste astfel de oameni, oameni care fac cinste comunității în care trăiesc, oameni care fac dovada că prin muncă poți trăi fără grija zilei de mâine, trebuie doar să iți desfășori activitatea cu simț de răspundere, cu cinste și hărnicie, așa cum o face uica Ionel și familia lui.
de Adrian Cîrdu