CARANTINĂ DIFERENȚIATĂ DE APARTENENȚA POLITICĂ
Carantina continuă în localităţile din Timiș cu primari USR-PLUS şi PSD, dar a fost ridicată în cele cu primari PNL. Primarul Dominic Fritz a declarat, sâmbătă seara, după decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş prin care nu a mai prelungit carantina zonală pentru Timişoara şi alte patru comune limitrofe, că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a avut propuneri diferite pentru aceste localităţi, „cu conotaţie politică”.
Edilul susţine, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, că DSP Timiş „a propus continuarea carantinei pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT) cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL”.
„Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, afirmă Fritz.
El s-a abţinut de la vot, spunând că refuză să participe la această „înscenare”.
Totodată, primarul arată că i s-a cerut să voteze (ca membru în cadrul CJSU), atât pentru ridicarea carantinei din Moşniţa Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, dar şi pentru continuarea carantinei în Dumbrăviţa, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată, potrivit Agerpres.
„Am cerut explicaţii pentru această propunere DSP, dar nu le-am obţinut. Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice.
DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru UAT- urile cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii. Chiar documentul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moşniţa şi Ghiroda, menţionează expres că ridicarea carantinei va duce la creşterea ratei de infectare şi că, în scurt timp, localităţile vor intra din nou în carantină.
Am refuzat să particip la această înscenare. M-am abţinut la votul de astăzi pentru că nu puteam legitima o hotărâre ilogică, care ne duce la un şir nesfârşit de ieşiri şi intrări în carantină în UAT-uri diferite din jurul Timişoarei.
Aşa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reuşit să încetinească ritmul de creştere. De ce să renunţăm la o măsura care producea efect?”, a spus Dominic Fritz.
Edilul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilitatea de a reduce rata de infectare în continuare, fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană, măsuri care pot fi luate doar în scenariul carantinei.
„Sunt conştient că poziţia mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar, uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în ţară şi în judeţ, nu văd o altă ieşire responsabilă”, a mai spus Dominic Fritz.
Președintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, remarcă, în context, că măsura carantinării impusă în urmă cu două săptămâni a fost „nedreaptă” şi a avut efecte negative asupra copiilor şi a mediului economic local.Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că decizia DSP privind menținerea carantinei asupra unor localități conduse de primari USR-PLUS sau PSD și ridicarea măsurii în cazul administrațiilor PNL are conotații politice.
Una peste alta, astăzi de la ora 00.00, Timișoara va încheia cele două săptămâni de carantină care au nemulțumit toată populația orașului.Cu menținerea distanței de sigurantă si purtarea măștii, sperăm să putem ține sub control aceste cote de creștere a infectaților cu coronavirus.
A.C.