Angajaţii de astăzi, oameni sau turmă ?
În urma unor sesizări ale mai multor cetățeni despre modul cum își recrutează angajaţii societățile străine care deschid puncte de lucru sau sedii de producție în Timișoara, ne-am hotărât să simulăm o angajare, pentru a vedea care ar fi problemele, ori care sunt criteriile principale la angajarea unui salariat de către o asemenea societate. Astfel s-au depus CV uri la toate societățile care angajează în acest moment, iar prima care a făcut o programare pentru o probă de lucru a fost SMW sau fabrica de biciclete din spatele magazinului Metro aflat pe Calea Șagului care are trei asociaţi, doi italieni şi un român de etnie maghiară, fiind şi cel mai important furnizor de biciclete pentru magazinul Decatlon.
În ziua și la ora indicate de către omul de la compartimentul HR al respectivei societăți, titularul cv-ului s-a deplasat la sediul fabricii unde, a fost pus să aștepte alături de alți candidați pentru același post, cel de operator, unii fiind şi din judeţul învecinat, Caraş-Severin. Mai pe înțelesul tuturor operatorul este omul care, manual, construiește o bicicletă din bucăți, el punând pe cadrul ei toate piesele componente. Totul ok până aici, dar după începerea propriu zisă a recrutării, că să folosim termenul actual, domnișoara responsabilă cu recrutarea nu a uitat să spună că „perioadele de concediu se stabilesc cu mult timp înainte de a fi luate…”, iar din a doua decadă a lunii august toată fabrica intră în concediu, la fel întâmplându-se cu ocazia sărbătorilor de iarnă…deci vrei, nu vrei, stai acasă când vreau eu și vii la lucru la fel. Se subînțelege faptul că fiind o linie de asamblare nu poate lipsi nimeni nemotivat fără să fie afectată productivitatea. Este perfect normal să fie așa. Ce ne-a frapat, exact ce au spus și cei care au reclamat modul în care se face recrutarea în vederea angajării, se caută oameni cu studii sub medie sau maxim cu studii medii, oameni care să nu comenteze nimic la dorințele celor care îi conduc în fabrică, adică se caută un spirit de turmă, nu persoane care prin educație sau cunoștințe pot deveni lideri ai colegilor lor. Deci oamenii aveau dreptate, omul pe care l-am trimis noi, în ciuda unei pregătiri școlare și experiențe foarte bune, precum și a obţinerii unui timp la proba de lucru superior celorlalți candidați, a fost respins, credem noi pe bună dreptate, datorită pregătirii lui superioare și potențialei situații de a deveni un lider al celorlalți angajați în situații supărătoare pentru angajator. Așa că aveți grijă oameni buni, vindeți-vă doar puterea și dorința de muncă, nu și timpul necesar pentru a trăi.
de Blaj M.