15 August Adormirea Maicii Domnului, o zi a nedeilor bănățene
Așa cum marea majoritate a bănățenilor care astăzi sunt orășeni știu, în 15 August este sărbătoare mare in comunitățile ortodoxe din România, iar în Banat, se țin vestitele rugi sau „nigei”, nedeile bănățene fiind renumite și peste hotare. De sfanta Maria mare, așa cum se spune în Banat, mai multe localități își sărbătoresc hramul bisericilor, așa cum este și la Valeapai sau Doclin in Caraș-Severin, ori Șag, Percosova sau Lugoj, în Timiș. Ele sunt mult mai multe mai cu seamă in Timiș, unde sunt mai multe localități, dar obiceiul este aproximativ același. Ruga satului este a treia mare sărbătoare a bănățenilor de pe la sate, după Paște și Crăciun. La așa ocazie, gospodinele casei se pregatesc cu zile bune inainte si abia asteapta sa primească neamurile, să le fie casa plina de gosti.
De obicei, în jurul meselor pline cu de toate se aduna membrii familiei, dar si prieteni si cunoscuti care vin din tara sau din străinătate. După masa de prânz, toată lumea se îmbracă în ” țoalele ale bune” și merge la petrecerea care se ține în centrul localității sau în fața bisericii, depinde unde este locul amenajat pentru dans.Brâul și hora, ardeleana și doiul, devin stăpâni pe inimile și sufletele tinerilor care dasează sub ochii părinților sau a bunicilor, fiecare dintre cei în vârstă lăudând dansatorii pentru priceperea lor.Evenimentul acesta mult așteptat a venit în acest an cu multe relaxări, vis a vis de pandemia care ne chinuie de aproape doi ani. Redacția desprebanat.ro vă dorește să aveți o sărbătoare liniștită alături de cei dragi dumneavoastră, precum și o urare pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui sau ziua de naștere ]\n această zi mare, „La mulți ani dragi cititori și prieteni, multă sănătate și fericire vă urăm tuturor.”
de Adrian Cîrdu