FESTIVALUL SÂNZIENELOR DE LA FOROTIC, ZIUA A DOUA

Festivalul Sânzienelor a fost deschis sâmbătă de către Ansamblul folcloric “Cununa Timișului” și de cunoscutul interpret de muzică populară, cărășeanul Nicu Novac. Dacă prima zi de festival a stat sub semnul intemperiilor și al avertizărilor meteorologice de caniculă și vijelie, în cea de a doua zi, timpul a ținut cu spectatorii și dansatorii veniți pe scena Casei de cultură “Ioan Rusu Sirianu” din Forotic.
Nu au lipsit cei care sunt sarea și piperul acestor festivități sătești, veniți ca în zi de rugă, cu linghișpire, dulciuri și diverse bunătăți culinare, de care s-au putut bucura toți cei prezenți.

Totul a decurs foarte frumos, sub auspicii de folclor și datină bănățeană, iar oamenii au fost alături de organizatori, fiind prezenți în număr mare la această sărbătoare a comunei Forotic.
Au mai participat ansamblul de dansuri al scolii gimnaziale din Jebel cu formația de călușari, ansamblul de dansuri Datina, iar sub titlul „generația nouă acompaniază” au evoluat tinerii soliști Mădălina Benea și Lorena Tirla, ultima cucerind și trofeul pus în joc cu această ocazie.
Pe scena casei de cultură Ioan Rusu Sirianu din Forotic, au mai evoluat Nicoleta Novac și tatăl ei, cunoscutul solist de la Moceriș, Nicu Novac. Din nou, nu putem decât să acordăm note maxime organizatorilor acestei frumoase activități culturale, activitate care amintește de sărbătorile câmpenești, rugile sau nedeile cu care sunt obișnuiți bănățenii. Bravo din nou organizatorilor, bravo primarului Alex Sporea și consiliului local Forotic, bravo participanților care au lăsat totul și au venit să fie alături de foroticeni în aceste clipe minunate pentru viața comunei Forotic.
de Adrian Cîrdu