Relaxare și distracție la Iulius Mall Timișoara
Plimbându-mă prin Iulius Mall ,am ajuns și în cartierul nou, cu clădiri de birouri moderne, spatii verzi și locuri de joacă pentru copii, chiar și un loc amenajat pentru microbiștii care pot urmări pe un ecran uriaș, partidele de fotbal ale campionatului european, aflat în desfășurare în perioada aceasta.
Frumos, mirific chiar, un iaz cu nuferi te așteaptă să te relaxezi pe băncile care în înconjoară, peste tot existând un sistem de difuzare a muzicii care se aude, parcă în surdină.
Este un proiect extraordinar, un proiect care a creat locuri de muncă pentru Timișoara și timișoreni, începând de la construcții până la cei care ne așteaptă să ne prezinte produsele care le comercializează.
Într-un cuvânt, se simte un aer vestic în toată zona respectivă, seara locația fiind plină de plimbaretii dornici de relaxare la aer curat.
Cert este faptul că cei de la Iulius Group, au dat lovitura cu aceste investiții, mari ca valoare, dar care aduc venituri și satisfacții mult mai mari, asta dovedind încă o dată că, flerul în afaceri poate exista în orice zonă a țării. Felicitări domnilor !!!
de Adrian Cîrdu