MOBILA CASEI LA COMANDĂ A DEVENIT O OBIŞNUINŢĂ ?
În ultimii ani, amenajarea locuinței cu mobilierul perfect a devenit o adevărată provocare pentru multe persoane. Ne întrebăm de ce, dar motivul este cât se poate de simplu. Acest domeniu este în continuă dezvoltare, mai mult ca niciodată astăzi, astfel că avem la dispoziție foarte multe companii de profil, cu sute ori chiar mii de produse oferite. Cu toate acestea, sunt des întâlnite cazurile în care oamenii nu reușesc să găsească mobila dorită în magazinele tradiționale sau cele online, în ciuda diversității ei.
Fie din cauza faptului că spațiul ce urmează să fie amenajat este atipic, ori datorită nuanțelor sau pentru ca sunt căutate forme deosebite, nonconformiste, mobila standard nu este alegerea potrivită. Ori în astfel de situații mobila la comandă reprezintă soluția ideală!
Motivele ca să alegi mobila la comandă sunt o grămadă, la fel părerile pro și contra.
Atunci când vine vorba despre mobila la comandă, sunt frecvente părerile potrivit cărora aceasta este cumparată doar de persoanele bogate, cu venituri mari, care își permit să iasă în evidență în acest fel. De aceea, banii sunt principalul motiv pentru care oamenii se feresc de mobila la comandă. Total greșit în ziua de astăzi ! Mobila pe comandă vine cu o serie de avantaje și beneficii demne de luat în seamă, cu modele excelente pentru decorațiuni interioare personalizate.
Un alt plus este calitatea superioară.
Comparativ cu mobila standard din magazine, produsă în serie, calitatea construcției și a materialelor este mult mai mare pentru piesele de mobilier personalizate. Pentru realizarea unui model de mobilă la comandă este nevoie de mai mult timp petrecut în atelierul de creație și execuție (pentru proiectare, alegerea materialelor și a culorilor potrivite), iar toate aceste lucruri se reflectă, in mod firesc, în calitatea produsului final. Alegând mobila la comandă în detrimentul celei standard faceți o investiție înțeleaptă, pentru că mobila la comandă rezistă mai mult și mai bine în timp la uzură.
Unicitatea este un alt motiv pentru care alegem mobila la comandă.
Din moment ce este personalizată în funcție de cerințele, nevoile și preferințele fiecărei persoane în parte, mobila făcută la comanda este unică. Pot fi alese culori neobișnuite pentru mobila de serie, se poate opta pentru mobilier în forme mai ciudate . Orice fel de idee se poate transforma într-un mobilier deosebit, special, mobilier care să devină piesa de rezistență dintr-o încăpere.
Utilitatea este un alt avantaj oferit de mobila la comandă, întrucât poate fi construită pentru a se potrivi în zone greu accesibile, înguste sau mici unde nu putem pune orice și oricum. Nu toate locuințele au camere perfect pătrate, cu pereți impecabili, în care să se potrivească mobila realizată în serie. În schimb, mobila la comandă ocupă în mod eficient tot spațiul disponibil pentru care a fost proiectată. Spre exemplu, în cazul în care nu este loc suficient pentru o masă de bucatarie mare, se montează cu ușurință o masă pe colț, care să lase spațiul liber necesar trecerii pe lângă ea. Când apelezi la un producător de mobilier vei putea beneficia de consultanță, măsurători și proiectare tridimensională. Nuanța, tipul de material și accesoriile le vei putea alege în funcție de bugetul tău. Dacă îți permiți faci mobila din MDF vopsit cu accesorii Blum sau, din pal melaminat și cu accesorii mai ieftine dacă nu-ți permite bugetul. Totul poate fi flexibil, negociabil de la un producător la altul.
Montajul mobilierului este un alt avantaj. Orice producător va asigura și montajul mobilierului, un lucru util care te scapă pe tine de multă muncă sau dureri de cap. Este o asigurare că totul va ieși bine, deoarece niciunui producător nu-i convine să confecționeze un mobilier care să nu se potrivească la fața locului. Clientul va mai avea întodeauna niște bani de achitat la sfârșit, și dacă nu iese… societatea respectivă nu-și va primi banii pe mobilierul produs.
Dacă alegeți mobilierul produs la comandă în defavoarea celui în serie, eu consider că ați făcut cea mai bună alegere. Mai trebuie doar să aveți inspirație în alegerea producătorului potrivit.