OAMENI ȘI LOCURI

Doclin, o comună din Banatul de munte cu oameni gospodari.

Așa cum am mai scris, comuna Doclin se află între orașele Oravița și Bocșa, pe DJ 585, fiind formată din trei sate, Biniș, Tirol și reședința de comună, Doclin. Aflandu – mă în week-end în Doclin, am luat la pas localitatea pe aproape toate străzile lăturalnice, să văd ce s-a mai schimbat, ce s-a mai făcut nou, cum își întrețin oamenii, care au mai rămas în sat, imobilele, ori care este starea asfaltului turnat anul trecut, înainte de alegerile din vară. O să vă atașez niște fotografii din care vă veți putea da seama ce fel de oameni are această localitate şi cât sunt ei de gospodari.

Cum numărul celor care creșteau animale s-a micșorat simțitor după revoluție, astăzi ii poți număra pe degetele de la o mână pe cei care și-au dedicat viața acestui scop, însă numărul animalelor crescute de ei este mult mai mare decât al întregului efectiv avut de toți locuitorii, cel puțin asta se întâmplă în cazul oilor. Liderul crescătorilor de oi din comună este baciul Petru David sau Nicoliță, cum îi cunoaște lumea, și familia lui. Împreună cu soția, fiul și nora, au grijă de o turmă de peste 500 de oi, majoritatea o rasă mai pretențioasă, Rațca, cu coarnele ca tirbușonul, care dau lapte aproape dublu față de celelalte rase de oi și fac miei mai mari. Ceilalți crescători au câte 200 – 300 sau chiar 400 de oi, însă ei sunt doar câțiva, așa cum am spus mai devreme, familii dedicate creșterii animalelor.

Am constatat că drumurile în marea lor majoritate sunt foarte bune, excepție făcând doar bucata de la ieșire din Doclin, către satul învecinat, Surduc, unde în rampă, datorită mașinilor de tonaj care transportă materiale, maşini de câteva zeci de tone, asfaltul neavând o fundație corespunzătoare traficului de tonaj, se depreciază în maxim șase luni după ce este turnat.

De altfel, într-un an de zile a fost turnat și s-a și reparat o dată, acum el având nevoie de o nouă reparație. Suntem siguri că administratorii drumului vor reface locurile cu problemă în timp util , așa cum au mai făcut-o.

Centrul comunei, este un centru cum multe localități și-ar dori, cu un parc frumos, arbori de sute de ani, platani și castani, iar în mijloc este un parculet cu trandafiri care înconjoară un monument ridicat în cinstea eroilor din comună, căzuți în războaiele mondiale. În spatele parcului se află școala generală Doclin, atestată documentar din 1776, astăzi, prin grija directorului Dana Oancea, utilată ca o școală din vest.Comuna are și un centru informațional care funcționează pe lângă primăria Doclin, iar tot cu grija primăriei, școala și biserica din localitate au fost renovate de curând, la fel și vechiul cămin cultural pe exterior, urmând ca în momentul imediat aprobării bugetului necesar, de către consiliul județean Caraș-Severin, să înceapă lucrările de reabilitare și la interior.

Din păcate, sunt tot mai puțini cei care aleg să se stabilească la sat, populația îmbătrânită abia face față celor de trebuință pentru lucrările din agricultură, iar fără o reîntoarcere masivă spre origini, satului bănățean, oriunde s-ar afla, ii este foarte greu să redevină ceea ce a fost, locul care a creat orașul și pe oamenii care îl populează.

de Adrian Cîrdu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *