Patru migranți suspectaţi că au participat la crimă, reținuți.
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Ordine Publică şi Intervenţie Rapidă Timişoara au identificat patru dintre cei şase suspecţi de crimă, în urma conflictului izbucnit, luni seara,între două grupuri de migranţi, pe o stradă din Timişoara. Aceştia au fost predaţi poliţiştilor de la IPJ Timiş.
„Poliţiştii locali au fost solicitaţi, miercuri după-amiază, de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, să-i sprijine în acţiunea de identificare a suspecţilor în cazul crimei din data de 19 aprilie, din zona Gării de Nord, existând date că aceştia ar fi cazaţi la Pensiunea Diamond Residence de pe str. Miron Costin. Astfel, în locaţia respectivă au fost identificaţi patru din cei şase suspecţi şi încă patru persoane tot din categoria migranţilor care nu deţineau documente şi care au fost predate la IGI”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Timişoara. Poliţiştii locali au mai predat, miercuri, alţi 27 de cetăţeni afgani pentru audieri în acelaşi caz. „În cursul zilei de astăzi, poliţiştii locali au mai predat la IPJ Timiş alţi 27 de cetăţeni afgani pentru audieri în acelaşi caz”, mai transmite Poliţia Locală Timişoara. Luni seara, un afgan de 27 de ani a murit, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital, după un scandal între două grupuri de migranţi, în zona gării de nord din Timişoara. Zeci de migranţi au fost adunaţi din zona gării de nord din Timișoara şi alte câteva sute din întreg oraşul, cu toţii au fiind duşi la sediul poliţiei pentru a fi audiaţi în legătură cu cele întâmplate.