COMUNICATUL PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ DUPĂ CRIMA DE IERI
După ce ieri , orașul a fost împânzit cu forțe de ordine care căutau refugiații implicați în scandalul din zona gării de nord din Timișoara, scandal intre două grupuri de refugiați din Afganistan, încheiat cu un mort și un rănit, astăzi oficialitățile orașului au ieșit la declarații.
Astfel, domnul președinte al consiliului județean Timiș, Alin Nica, a scris pe pagina sa de facebook un comunicat pe care vi-l redăm în întregime, după care vom diseca cele spuse și înțelesul lor pentru marea masă a populației.
„Un eveniment tulburător a avut loc în Timișoara. Mi-e greu să îmi găsesc cuvintele dar nu putem să nu îi spunem pe nume: o crimă oribilă a avut loc în Timișoara. Pe stradă, de data aceasta între migranți. Gestionarea transfugilor este o temă extrem de importantă la a cărei soluționare trebuie să contribuie toate instituțiile, cu respectarea atribuțiilor care le revin. Voi propune o ședință extraordinară a CJSU Timiș cu scopul de a identifica pașii necesari pentru păstrarea ordinii publice.Dincolo de prevederile legale și de moralitate, migranții au nevoie de toată atenția instituțiilor deoarece se pot transforma într-o problemă de siguranță în comunitate. Nu ne putem preface că acești oameni nu există. Haideți să nu ne pierdem umanitatea și să le asigurăm cele necesare, deopotrivă pentru protecția lor cât și pentru protecția familiilor noastre. Salut inițiativele locale prin care mai mulți voluntari fac demersuri pentru a obține îmbrăcăminte, încălțăminte și o masă caldă pentru transfugi și mă bazez pe reacția instituțiilor locale și județene în vederea remedierii de urgență a situației migranților.” (text postat de Alin Nica pe pagina sa de facebook)
Am citit de câteva ori textul , sperând că nu am înțeles eu bine ceea ce scrie, deoarece doar subsemnatul a scris de câteva ori despre problema migranților în Timișoara, despre mizeria și debandada pe care o lasă în urma lor, cât și despre cei obligați de situație să conviețuiască alaturi de oamenii aceștia, care neavând nimic de pierdut, devin violenți până la crimă, lucru întâmplat ieri la 400 de metri de centrul urbei de pe Bega.Până la urmă am realizat că „limbajul de lemn” este cel obisnuit a fi folosit de persoana care este însărcinată cu comunicarea din partea consiliului județean Timiș, mă îndoiesc , sincer, că domnul Alin Nica, un fost primar de succes și motorul PNL în campania electorală de anul trecut, folosește același mod de adresare, lipsit de esență și finalitate, ca și politicienii de pe Dâmbovița. Cît despre reacția instituțiilor locale și județene, probabil că asta a fost reacția consiliului județean, dar care este rezolvarea ? Atîta timp cât oamenii au în vedere doar efectele, fără a stopa cauza care le provoacă, ele vor continua, fie că ne place sau nu, iar comentariile gen facebook, nu vor ajuta cu nimic, dimpotrivă vor eroda mai mult încrederea oamenilor în autoritățile locale, erodare produsă ca urmare a pasivității celor din urmă.
Așteptăm să vedem ce se va hotărî în acea ședință propusă de domnul Alin Nica, ședință a CJSU cu privire la transfugi, și să vedem ce pași se vor urma, pentru a ne asigura de faptul că suntem în siguranță în fața acestor violențe , fără a ne face că nu îi vedem pe cei care ne tulbură viața și liniștea cu faptele lor, până atunci vrem doar mai multe patrule de polițiști locali și jandarmi în zona lor de acțiune, zona gării de nord și a pieței Iosefin din Timișoara.Din partea primăriei Timișoara nu am primit încă nimic, insă la cât de tolerant îl știm pe domnul primar, ne îndoim că în afară de vreun comunicat către presă, va face ceva.Probabil că dacă ar circula mai mult prin oraș , pe jos, măcar prin centru. cum făcea și fostul primar, ar fi mai la curent cu doleanțele celor care l-au ales.Până atunci , sfatul nostru este să ocoliți cât puteți zonele unde migranții au obiceiul să iasă la plimbare sau întâlniri .
A.C.