TINERE TALENTE

La mulți ani Dorel Mărgan

TU ÎMI DAI DOAMNE CUVINTE

Tu îmi dai, Doamne, cuvinte
Și putere de a scrie,
Pentru Slava Ta, Părinte,
Nu pentru a mea mândrie!

Mâna nu-mi mai ostenește
Căci m-ai binecuvântat,
Harul Tău nu se oprește,
Curge, Doamne, ne-ncetat!

Mă trezesc adeseori,
Că aud în minte șoapte
Și-o mulțime de fiori
Mă cuprind în miez de noapte!

Simt cum Duhul Tău mă poartă
Până-n Cer, de pe Pământ,
Să-mi arate Lumea toată…
Ce-i păcat și ce e sfânt!

Să-mi arate, ca să știu,
Tot ce-i bine sau ce-i rău
Și apoi încep să scriu,
Inspirat de Duhul Tău!

  
    

Astăzi, când mai tânărul, dar talentatul poet în grai bănățean, cărășeanul Todor (Dorel) Mărgan, colaboratorul nostru, mai adaugă un trandafir în buchetul vieții, redacția www.DespreBanat.ro îi urează multă sănătate, înțelepciune, fericire și mult har și inspirație în a ne încânta ochii și sufletul cu minunatele lui creații. Pentru această ocazie, poetul Dorel Mărgan a și compus o poezie,, în care își „urează” in stilul caracteristic, stil care aduce zâmbetul și pe fețele cele mai încrețite.
La mulți ani poetului Dorel Mărgan, la mulți ani prietenului și omului Dorel Mărgan 壟

Am transmis sute de gânduri,
Dar c-un pic de modestie,
Astăzi vreau câteva rânduri
Să mi le dedic doar mie.

Ce-aș putea să îmi doresc?!
Vreau să am puțin din toate,
Cât decent ca să trăiesc,
C-am trecut de patruș’șapte.

De ce nu, chiar mai mulți bani,
Că la minte sunt mai copt!
Sănătate și…mulți ani…
Astăzi, când fac patruș’opt!

Și dacă tot astăzi sărbătorim un poet, un om, un prieten, să îți facem și noi o urare în felul său, în versuri.

Sănătate cât mai multă,
Și fericire în viață,
Dumnezeu să te ajute ,
Să le faci la toate față.

Adrian Cîrdu.

          

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *