Medic din Timișoara, infectat cu Covid-19 după rapel. O nouă tulpină sau nivel de anticorpi mediu?
Medicul radiolog M. M. și-a făcut rapelul cu Pfizer la finalul lunii ianuarie. De curând a început să aibă simptome de viroză și a decis să-și facă testul Covid. Atât un test rapid cât și unul PCR i-au confirmat că este infectat.
El spune că în cazul lui se poate ca vaccinul să nu fi avut efect de 95% pentru că are un nivel mediu de anticorpi după efectuarea testului sau poate fi vorba despre o nouă tulpină de virus la care vaccinul nu a reacționat. Cei de la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara analizează proba.
„M-am vaccinat la începutul lunii ianuarie, rapelul l-am făcut la sfârșitul lunii, prin 28, și de câteva zile am început să am niște simptome specifice de viroză, tuse, nas înfundat, lucruri absolut neclare. Nu era ceva tipic Covid, fără tuse și probleme cu respirația. Am decis să fac testul rapid și ulterior PCR, de unde am fost depistat pozitiv. Mi-am făcut și nivelul de anticorpi și este un nivel mediu, am colegi care au valori mai mari. Se pare că eu fac parte din procentul mai mic de populație care dezvoltă imunitate scăzută sau se poate să fie noua tulpină care nu se știe exact care este procentul de protecție. Pfizer oferă protecție la tulpina originală, dar la tulpinile noi nu se știe concret ce valori de protecție oferă. Se verifică la UMF analiza. Se poate să fie varianta nouă. Nu dă simptome mai agresive, dar e contagioasă (o tulpină nouă – n.r.)”, a declarat M. M., medic radiolog, pentru Tion.
Deși se poate ca medicul să facă parte din procentul de populație pentru care vaccinul nu are efectul așteptat, el spune că vaccinul este o cale sigură de a salva populația și îndemnul său este ca oamenii să se vaccineze.
„Chiar dacă în cazul meu nu și-ar face efectul, îndemnul meu este ca lumea să se vaccineze. Suntem diferiți și vaccinul este o cale sigură, care oferă protecție”, a mai transmis medicul radiolog.