Uncategorized

Nu există «nu se poate»!” revine la Timișoara: spectacol folcloric caritabil pentru susținerea persoanelor cu dizabilități

Pe 3 decembrie 2026, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Timișoara găzduiește cea de-a doua ediție a spectacolului folcloric caritabil „Nu există «nu se poate»!”, organizat în sprijinul Fundației de Abilitare „Speranța”.

Evenimentul va avea loc la Casa Tineretului, de la ora 18:00, și este rezultatul inițiativei lui Alexandru Murgoi, tânăr cu dizabilitate și student la Asistență Socială în cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Pornit anul trecut din dorința de a demonstra că dizabilitatea nu reprezintă o limită în implicarea socială, proiectul a reunit studenți voluntari, profesori și artiști îndrăgiți de muzică populară, care susțin cauza persoanelor cu dizabilități.

Pe scenă vor urca Petrică Miulescu Irimică, Andreea Voica, Dumitru Teleagă Meka, Nicolci Darko, Teo Band, Vulturii Banatului, Luminița Safta, Ansamblul Datina Ghiroda și Ansamblul Flori Remețene. Prezentatorul spectacolului va fi chiar Alexandru Murgoi.

„Când am pornit la drum cu proiectul «Nu există nu se poate», am vrut să demonstrez că  nicio dizabilitate sau greutate nu te definește, ci te provoacă să găsești soluții. Astăzi, acest vis  prinde din nou viață. Ne unim forțele pentru copiii sprijiniți de Fundația de Abilitare Speranța, alături de artiști cu un suflet uriaș care ne sunt alături necondiționat. Ca student la Asistență Socială, am înțeles că adevărata schimbare se face doar împreună și am ales să transform propria vulnerabilitate într-o forță capabilă să ajute.” – Alexandru Murgoi, organizatorul evenimentului

Anca Menina Danci, director executiv al Fundației de Abilitare „Speranța”, subliniază semnificația evenimentului:

„«Nu există nu se poate» reprezintă nu doar un eveniment, ci un mesaj despre ce înseamnă cu adevărat incluziunea. Alex, tânăr cu dizabilitate și student la Asistență Socială la UVT, a venit cu această idee și a reușit să mobilizeze colegi și artiști îndrăgiți de muzică populară în sprijinul Fundației de Abilitare Speranța. El ne arată că persoanele cu dizabilități nu trebuie privite doar ca beneficiari ai sprijinului, ci ca oameni care inspiră, construiesc și schimbă comunități. Iar acesta este, pentru noi, adevăratul sens al incluziunii.”

Prof. univ. dr. Cosmin Goian, directorul Departamentului de Asistență Socială, și conf. univ. dr. Theofild Lazăr subliniază importanța inițiativei și a implicării voluntare a studenților, care transformă valorile profesiei de asistent social în acțiuni concrete pentru comunitate.

Fondurile obținute vor susține activitățile sociale ale Fundației de Abilitare „Speranța”, dedicate copiilor și persoanelor cu dizabilități.

Biletele pentru eveniment sunt disponibile acum pe platforma Eventbook. https://eventbook.ro/other/bilete-spectacol-caritabil-nu-exista-nu-se-poate?p=192832

Eveniment organizat de Fundația de Abilitare „Speranța” și programul „Un Loc”, cu implicarea studenților de la Asistență Socială UVT și sprijinul Fundației Județene pentru Tineret Timiș, Universității de Vest din Timișoara, Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Departamentului de Asistență Socială, Socio Claus, Pizzeriei Napoleon și Comoara cu Clătite.

Partener media oficial este Radio TV Bănățeanul, alături de partenerii Longa Videography și Szofran Media.

Contact pentru presă: 

Alexandru Murgoi 

Organizator – Student, anul II – Asistență Socială, FSAS, UVT 

+40 785 176 535

*

Descriere Fundația de Abilitare „Speranța”


Fundația de Abilitare Speranța este un furnizor acreditat de servicii sociale, care oferă servicii licențiate în comunitate pentru copii și adulți cu dizabilități, precum și pentru familiile acestora. Prin programul UnLoc, fundația dezvoltă alternative de trai în comunitate, promovând sprijinul centrat pe persoană și incluziunea socială, ca alternativă la îngrijirea instituționalizată.

Activitatea fundației are la bază respectul, solidaritatea, incluziunea, autonomia și parteneriatul, urmărind construirea unei societăți în care fiecare persoană să poată trăi cu demnitate, autonomie și sprijin adecvat.

–


–

     Murgoi Alexandru FlorinStudentFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea de Vest din Timișoarax
alexandru.murgoi05@e-uvt.rowww.asistenta-sociala.uvt.roBlvd. Vasile Pârvan, Nr. 4, 300223, Timișoara, Timiș, RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *