Lansarea de carte a lui Alex Murgoi în Timișoara
Ieri după masă, Timişoara a găzduit o lansare de carte aşteptată de multă lume, dar mai cu seama de prietenul nostru de demult, Alex Murgoi de la Nădrag.
Lansarea s-a făcut sub oblăduirea şefei de la cultură a judeţului Timiş, doamna Liliana Laichici, ea însăşi o binecunoscută solistă vocaşă de muzică populară şi cu ajutorul unei fundaţiii care are ca scop ajutorarea persoanelor cu handicap.
Cu această ocazie şi-au dat concursul ansamblul de dansuri Datina de la Ghiroda şi trupa de muzică populară a fraţilor Neamţu, prietenii lui Alex, precum şi un tânăr nevăzător, Teo; masterand la UVT, care a încântat asistenţa cântand la pian arii de operă, prezentarea fiind lăsată pe seama lui Dan Liuţ, un impătimit al graiului bănăţean, el fiind şi realizator/colaborator de emisiuni la mai multe televiziuni.
Ca om care îl cunosc pe Alex de cinci ani, mi-am dat seama ca tânărul a devenit alt om faţă de perioada când l-am cunoscut, şi-a cizelat atât vocabularul cât şi modul de a fi, mai cu seamă că a terminat liceul luând bacalaureatul cu note peste nouă si fiind admis la Universitatea de Vest Timişoara,
Dar să lăsăm să vorbească pe cei care au fost prezenţi la eveniment atat din partea Universităţii de Vest cât şi alţi oameni de bine, oameni care şi-au adus aportul la realizarea acestui eveniment
Bravo Alex, bravo celor care au crezut în tine şi mult succes pe mai departe,.
de Adrian Cîrdu

