TOAMNĂ CU SCHIMBĂRI BRUŞTE DE SITUAŢII PE TOATE PĂRŢILE.

Cea mai mare poza cu Pamantul

Aşa cum s-a anunţat aseară, astăzi asupra ţării noastre se va abate un ciclon care va aduce ploaie, frig şi pe alocuri zăpadă, o vreme care va ţine aşa până mâine. Deja este anunţată o încălzire temporară a vremii pentru săptămâna viitoare, dar aşa cum am spus este un anotimp al contrastelor, vremea alternând între ploaie şi frig cu zăpadă pe alocuri, cu cald şi soare. La fel este şi cu pandemia de coronavirus, astăzi în Timişoara indicele de infectare a ajuns la 12,70/1000, după ce acumo lună indicele a fost de patru ori mai mic. Ceea ce am observat este faptul că o grămadă de persoane s-au erijat în cunoscători şi specialişti în combaterea coronavirusului, dând tot felul de sfaturi, care de care mai haioase şi demne de poveştile cu baronul Munchaussen.Ceea ce am vrut să reliefez nu este faptul că virusul ne-a dat viaţa peste cap tuturor, asta ştie oricine, ci că românii au devenit iubitori de veşti rele, de ştiri senzaţionale despre morţi şi bolnavi de pe ATI, despre accidente urâte, cu multe victime sau situaţii care în mod normal ne-ar întoarce stomacul pe dos, dar astăzi suntem dornici să mediatizăm aşa ceva. Am scris tot felul de articole despre lucruri frumoase, muzeul satului bănăţean sau rugile bănăţene din oraşele şi comunele Banatului de munte sau de pustă…Au avut destul de mulţi cititori şi aceste articole, dar infinit mai puţini decât au ştirile abominabile, ori cele cu situaţia deceselor sau a îmbolnăvirilor cu Sars-Cov-2. Este o situaţie care a apărut de ceva timp şi s-a accentuat odată cu criza provocată de coronavirus, de parcă ne-ar face mai mulţumiţi problemele altora, ştiţi proberbul cu capra vecinului, exact asta este părerea mea că se întâmplă şi acum, când nenorocirile altora sunt aşa de bine studiate şi urmărite, de parcă ar pune balsam peste rănile provocate de propriile noastre probleme. În mod sigur, răutatea şi dorinţa de a vedea doar ce rele se mai întâmplă lângă noi, îşi pune amprenta într-un mod neplăcut şi negativ asupra vieţilor noastre, ba chiar atrage doar rele şi probleme asupra noastră, ştiţi cum se spune, ceea ce simţi şi gândeşti, aia primeşti. Din păcate pentru români, acest mod de gândire a devenit un mod de viaţă al multora, care pur şi simplu se hrănesc cu necazurile altuia. Atâta timp cât viaţa noastră se va derula astfel, nici modul nostru de viată nu se va schimba.Întotdeauna ne vom uita în grădina vecinilor, să vedem dacă au mai mult sau mai puţin decât noi sau ne vom pune să facem comparaţii care nu îşi au rostul şi locul.Probabil de aceea şi viaţa tristă de acum, cu vremea capricioasă şi tot felul de boli care circulă în întreaga lume, sunt o răsplată a modului în care oamenii au ales să îşi trăiască viaţa, nesocotind ceea ce au învăţat de la strămoşii lor în legătură cu crearea lumii şi a celor care o locuiesc.

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *