Timișoara în frig din 25 octombrie.

Așa cum au precizat reprezentanții primăriei municipiului Timișoara prin edilul şef, Dominic Fritz, din 25 octombrie E-On va sista furnizarea de gaz către Colterm, compania care asigură căldura în casele, spitalele, grădinițele, școlile și celorlalte unități de învățământ timișorene și care Colterm, de două zile este în insolvență. După lamentări care nu își au rostul, primarul Fritz a spus că doar fondurile guvernamentale și cărbunele mai pot salva populația Timișoarei de frigul care va urma. Bineînțeles că certificatele verzi care vor trebui plătite datorită funcționării pe cărbune, vor fi mai scumpe, dar asta este singura soluție găsită, după scumpirile dictate de ” băieții deștepți” din energie. Prețuri exorbitante, nejustificate decât parțial, dar care au rolul de a umple buzunarele unora care sunt acum la butoane, golesc buzunarele timișorenilor în această perioadă grea pentru toată lumea. De unde se vede că toți cei ajunși la guvernare sunt la fel, fără scrupule, atunci când ajung în primul rând, forul decizional. Nu are nici un rost să vă mai împui capul cu situaţia sanitară, o situaţie grea pentru toţi românii, nu doar cei aflaţi în Banat, o situaţie mortală pentru sute de români, zilnic. Asta dacă nu stăm să ascultăm pe cei puşi să destabilizeze pe bieţii români mai slabi de înger, cei care sunt mânaţi ca o turmă de Alianţa Pentru România şi ai ei conducători, ba până nu demult chiar unele dintre televiziuni au fost foarte vehemente împotriva vaccinării, Antena 3 fiind un loc unde Diana Şoşoacă defila aşa cum vroia ea.Dar de curând, aşa cum spune un coleg din presa centrală, probabil visteria domnului Voiculescu s-a umplut, deoarece lucrurile stau acum la 180 de grade în ceea ce priveşte invitaţii şi subiectele dezbătute.Ba chiar în ultimele zile, postul de televiziune Antena 3, sfătuieşte, prin moderatorii săi, oamenii să meargă să se vaccineze. Banul nu are miros şi nici onoare, aşa cum spunea un mare înţelept indian…dar îţi rezolvă problemele, ar spune oamenii de afaceri astăzi. Revenind la subiectul de început, ne dăm seama ce înseamnă să laşi un oraş ca Timişoara pe mâna unui primar care are nevoie de consilier şi pentru a scrie o scrisoare, aşa s-a ajuns la o situaţie de neconceput acum doi ani, pe vremea când prim – edil era domnul profesor Robu .

Oameni buni, aveți grijă ce veți vota atunci când veți ajunge din nou în faţa cabinelor de vot, veţi vota pentru voi şi pentru liniştea voastră, nu pentru o plasă de alimente sau promisiuni venite în altă limbă.

de Adrian Cîrdu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image_editor_output_image-765258148-1634808029497.jpg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *