STRADĂ ÎN CENTRUL TIMIŞOAREI BLOCATĂ ILEGAL DE PERSOANE SUSPUSE.

Să nu îți vină să crezi, dar când auzi povestea, te gândești că sigur cineva nu a făcut controlul la ochi la timp și acum are vedenii. Dar nu, este perfect adevărat, cineva, nu putem ști acum cine, dar interese au toți cei care folosesc spațiul dobândit ilegal. Ce s a întâmplat ? Pe scurt, cineva a blocat întrarea dinspre piața Libertății din Timișoara, pe strada CAROL ROBERT DE ANJOU și ieșirea de pe aceași stradă pe lângă pizzeria Cora, pe strada Eugeniu de Savoya.

Garduri de metal cu fundație de ciment închid astăzi strada care era circulată până acum câțiva ani, iar înăuntru, în curtea formată astfel, stau parcate mașinile locatarilor sau proprietarilor de firme din clădirile care sunt în acea curte ilegală.

Am încercat să aflăm cine și cum, cu a cui aprobare, a închis o stradă din centrul Timișoarei, trebuie să fie fost cineva foarte important dacă nimeni, dar absolut nimeni nu a deranjat această situație nemaiîntâlnită vreodată în capitala Banatului. Din informații de la persoane care locuiesc în zonă şi care au dorit să își păstreze anonimatul, datorită repercursiunilor care ar putea avea loc, ar fi vorba de o persoană sus-pusă din Timișoara. Oricum sunt multe, foarte multe semne de întrebare cu privire la acest lucru, tot acolo ființând și un totem al unei societăți, care pe spațiu public ar fi costat o grămadă de bani să îl amplaseze și să plătească chirie lunară pentru spațiu alocat lui. Am întrebat mai multe persoane care își fac veacul în clădirile de acolo, locatari sau chiriași, nici măcar nu au ştiut sau nu au vrut recunoască faptul că locul respectiv este o stradă închisă in mod ilegal, de cineva care are acest interes. Poate acum se vor găsi persoane care să întrebe, ori cineva din presa centrală va vedea și va prelua informațiile din articol. Noi, cetățenii orașului, așteptăm ca legea să fie pentru toată lumea, așa cum spune constituția României, „nimeni nu este mai presus de lege”
Mai jos vă voi atașa niște fotografii cu situația actuală, fotografii care vor susține cele spuse de mine mai sus, precum şi o fotografie a hărţilor zonei unde se vede clar lungimea străzii Robert de Anjou şi faptul că nu este închisă în mod legal, ci blocată în mod ilegal.

de Blaj M.

One thought on “STRADĂ ÎN CENTRUL TIMIŞOAREI BLOCATĂ ILEGAL DE PERSOANE SUSPUSE.

  • 28 august 2021 la 11:16
    Permalink

    Poate stie ” transparenta” Primarie ceva ? Primarul Donimic si dublu repetent (acum vice) ruben lascau ne explica cum a fost posibil sa blochezi o strada in plin centru orasului ? Ce fac neavenitii astia in primarie, dorm ? sau este vorba despre un USR-ist ? „Detectivul” si ” scenaristul” ana munteanu nu ia jandarmeria urgent sa se documenteze si sa ne explice ? (daca o duce mintea).

    Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *