ȘEFA DIRECȚIEI AGRICOLE CARAȘ-SEVERIN, REȚINUTĂ DE DNA

Potrivit DNA , șefa Direcției Agricole Caraș-Severin, Felicia Mehedințu, a fost reținută joi, pentru 24 de ore, după ce în cursul zilei de miercuri au avut loc descinderi la domiciliul acesteia Ea ar fi produs o pagubă totalizând 902.772 lei în dauna instituției pe care o conduce. . În sarcina inculpatei s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul, instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și două infracțiuni de delapidare în formă continuată.

Chirie imensă decontată ilegal și angajări fictive pe modelul Dragnea, la  DAJ Caraș-Severin UPDATE Șefa Direcției Județene pentru Agricultură,  arestată preventiv

Sunt date certe și probe care conturează faptul că Felicia Gabriela Mehedințu ar fi permis, în mod nelegal, ca doi angajați ai instituției să își primească salariile, cu toate că cei doi nu s-ar fi prezentat decât foarte rar la muncă, făra să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin regulamente și prin fișa postului.

„În acest mod ar fi provocat un prejudiciu de 139.110 lei în dauna instituției, echivalent cu foloasele necuvenite pentru cei doi în perioada 1 noiembrie 2019 – aprilie 2021, respectiv în perioada 1 aprilie 2020 – aprilie 2021. Prin neluarea măsurilor legale împotriva celor doi angajați, inculpata ar fi încălcat dispoziții din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, mai mult decât atât, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, uzând de funcția de conducere,directoarea Mehedințu și-ar fi însușit, atât în interesul său cât și pentru alți angajați ai direcției, suma de 482.672 lei, reprezentând drepturile salariale ale unor persoane cărora le încetase raportul de muncă cu instituția, sume de bani pentru plata normei de hrană sau a sporului de condiții vătămătoare aferente timpului în care angajații erau în concediu medical, de odihnă sau aveau zile libere,o parte din bani fiind folosiți la cumpărarea unor bijuterii”, se arată în comunicatul emis de DNA. Procurorii DNA mai spun că șefa Direcției Agricole și-a însușit aproximativ 50.000 de lei (circa 3.300 de lei/lună), reprezentând sume de bani retrase în baza unor ordine de deplasare care atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În acest sens, inculpata ar fi determinat patru angajați ai instituției ca, în perioada ianuarie 2021 – martie 2021, să falsifice 11 ordine de deplasare care atestau in mod nereal că angajații instituției s-ar fi deplasat în interesul serviciului în anumite localități.

„Totodată, în perioada 2 mai 2018 până în prezent, în calitate de director executiv al instituției, ar fi semnat o serie de acte (ordine de plată, dispoziții de plată și cecuri), prin care și-ar fi însușit lunar câte 6.600 de lei (timp de 35 de luni), în total 231.000 de lei, reprezentând compensația lunară pentru chirie încasată în baza unor contracte de închiriere falsificate. În acest sens ar fi folosit contracte de închiriere (înscrisuri sub semnătură privată), care ar fi fost falsificate atât prin contrafacerea subscrierii (semnăturii atribuite unei alte persoane) cât și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și lucrători din cadrul I.G.P.R – Direcția de Operațiuni Speciale. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, au mai transmis reprezentanții DNA.

De unde se vede că nu întotdeauna posturile de director la instituții de stat fac bine, celor care le dețin temporar, câteodată se lasă cu zăngănit metalic, care cade greu la stomac și la mâini.

Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin - Home | Facebook

A.C.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *