OARE SE PRELUNGEȘTE CARANTINA ÎN TIMIȘOARA ?

La zece zile de la intrarea în carantină, rata de infectare în Timișoara a depășit 8 la mia de locuitori, urcând de la 7,3 , iar rata de infectare la o mie de locuitori a ajuns în judetul Timis la 5,9.
Conform datelor publicate joi de Prefectură, în 44 de localități din Timiș rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori. La Timișoara, indicele a ajuns joi la 8,15.
În ultimele 24 de ore, în Timiș au fost confirmate 447 de cazuri de COVID-19, din care 254 la Timișoara. Potrivit informării de la Prefectura Timiș, în județ erau spitalizate 498 de persoane cu COVID, 44 dintre acestea fiind la ATI.
Timișoara este în carantină din 8 martie, când rata de infectare era de 7,3. Atunci, au intrat în carantină și patru comune din apropiere – Giroc, Ghiroda, Moșnița Nouă și Dumbrăvița. Joi, rata de infectare la Giroc a ajuns la 10,62, la Ghiroda – 8,67, Moșnița Nouă – 11,9, Dumbrăvița – 7,47.
Prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth, declara recent că există posibilitatea prelungirii acestei măsuri.

După un protest inedit, cu obiecte folosite în bucătării puse pe treptele prefecturii Timiș în cursul zilei de vineri, astăzi reprezentanții din HoReCa au lansat o petiție online prin care cer autorităților să nu prelungească măsura de carantină pentru Timișoara.


Semnatarii petiției „Timișoara, oraș liber! Opriți carantina inutilă” spun că măsura este ineficientă și „a adus în pragul disperării părinți, elevi, profesori, proprietari și angajați ai restaurantelor, hotelurilor și centrelor de sport”.
„Ce efect a avut îngenunchierea a 500.000 de cetățeni în afară de creșterea ratei de infectare Covid-19? Așteptăm ca prefectul și membrii CJSU să iasă public și să explice strategia anti-Covid-19, de ce au votat carantina și cine răspunde acum, legal sau cu funcția, pentru cele 2 săptămâni negre de blocare a activităților în Timișoara și zona periurbană”, arată semnatarii petiției.

Însă, pentru a dovedi că suntem români, oameni inventivi, unii timișoreni „deștepți”, fentează carantina și merg la cumpărături, la restaurant sau la sala de sport la Arad, reușind să treacă de filtrele poliției. Cum reușesc să treacă de filtrele Poliției? Bifează în declarația pe propria răspundere „îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie, afirmă șeful Consiliului Județean Timiș, liberalul Alin Nica. El atrage atenția că situația este una „foarte gravă”.
Timișoara și patru comune din apropiere – Giroc, Ghiroda, Moșnița Nouă și Dumbrăvița – sunt în carantină din 8 martie, după ce rata de infectare a trecut de 7 și în aceste localități sunt închise restaurantele, cafenele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc, iar în weekend sunt închise și mall-urile. Oamenii au voie să circule doar în baza unei declarații pe propria răspundere și cu motive bine întemeiate.

„Restaurantele și sălile de fitness sunt închise de aproape 6 luni la Timișoara și există o frustrare a întreprinzătorilor, care își văd afacerile pe butuci, mai ales că această carantină este formală și nu își arată rezultatele. Reușesc să treacă de poliție și să meargă la Arad, mai ales în wekeend, când mall-urile sunt inchise. Astfel îi pun în pericol și pe cei din Arad. Este o chestiune foarte gravă”, a declarat, marți, la Digi 24, șeful CJ Timiș, Alin Nica.


Cum s-a ajuns aici?
Alin Nica, președintele CJT Timiș, susține că ține mai mult de modul în care a fost gândită carantina, cu multe scăpări, cu situații neprevăzute.
„A fost luată pripit decizia, fără să se gândească la efecte. De exemplu, au fost probleme cu cei care aveau plătite excursii și nu a fost prevăzută acestă situație. Așa cum este, carantina e ineficientă și erau câteva măsuri care ar fi trebuit testate”, afirmă Nica.
În opinia sa, soluțiile ar fi accelerarea campaniei de vaccinare, măsuri de sprijin pentru economia locală, prezența mai mare a forțelor de ordine în zonele aglomerate.
Decizia de a impune noi restricții a fost motiv de dispută între primarul Dominic Fritz (USR-PLUS) și președintele Consiliului Județean, Alin Nica (PNL), care l-a acuzat pe edil că a forțat carantina. Nica a susținut că, înainte de luarea deciziei carantinării, nu s-a făcut o analiză personalizată, pe specificul local, că s-a ţinut cont exclusiv de factorul medical și că nu primarul a luat nicio măsură pentru a reduce rata de infectare în Timișoara.

Fritz a reacționat spunând că nu și-ar fi putut imagina „cinismul cu care Nica se joacă politic cu situația periculoasă în care se află Timișoara și județul Timiș” și că în perioada în care spitalele sunt încărcate și timișorenii încearcă să-și organizeze viața într-o carantină frustrantă, „PNL Timiș pare să aibă un singur țel: să saboteze tot efortul timișorenilor și timișenilor de a ieși din această situație critică cu riscul de prelungire a carantinei”.

Ce restricții sunt la Timișoara:

  • Începând cu data de 8 martie, ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
  • Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
  • Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității.
  • Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  • Este limitat programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
  • Este limitat numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
  • În cazul centrelor comerciale și a parcurilor este limitat accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Sunt interzise:

  • organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
  • organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
  • organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
  • activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
  • toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
  • organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
  • începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.
  • începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Adrian Cîrdu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *