Sânzienele, Drăgaica sau Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul

Superstitii noaptea de Sanziene! Ce nu trebuie sa faci in aceasta zi

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune  bune din clasa ielelor,  dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în 24 iunie.Astăzi, ziua de 24 iunie, este marcată cu cruce roșie în Calendarul Ortodox. Sânzienele mai poartă și denumirea de Drăgaica și vine cu o serie de tradiții și superstiții pentru credincioși.

SANZIENE 2020: Ce trebui să facă toate femeile în această noapte. TRADIŢII  şi SUPERSTIŢII de Drăgaică

Sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și, totodată, momentul de cotitură al verii către iarnă. De asemenea, ziua semnifică finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat.

Sărbătoarea aduce o serie de tradiții și superstiții care trebuie respectate și care diferă în funcție de zona geografică. De exemplu, în zonele rurale, fetele merg la cules de sânziene pentru a împleti coronițe din florin de sânziene.

Sanzienele Credinte Si Practici Magice | Romania Turistica | 100% Turism  Romanesc

În alte zone ale țării, în ziua de Sânziene, se joacă Drăgaica. Două fete se vor costuma, după cum urmează: una va purta costum bărbătesc (Drăgan), iar cealaltă în costum femeiesc (Drăgaica).

Acestea merg și joacă pe la case precum călușarii. Jocul constă în sărituri în formă de cruce și îmbrățișări. Se spune că oamenii care primesc Drăgaica vor atrage norocul și vor alunga ghinionul. Aceștia vor avea parte de recolte bogate și spor la muncile câmpului.

Drăgaica se sărbătorește prin împărțire de mere, cireșe, castraveți verzi și pui de găină, acesta fiind un semn de spor a ceea ce a putut face omul până în acest moment.

sânziene | pentruvoi

Un alt obicei specific de Sânziene este scăldatul femeilor în apele curgătoare sau în roua dimineții. Atunci când soarele răsare, femeile se spală într-un râu, iar apoi se rostogolesc în iarba plină de rouă.

Se spune că Sânzienele sunt femei foarte frumoase, asemenea unor zâne, care trăiesc în păduri sau pe câmpii. În noaptea de Sânziene se prind în horă, cântă și dansează.

Sânzienele conferă unor plante și buruieni întrebuințări deosebite, acestea putând fi folosite pentru tratarea unor afecțiuni.Sânzienele apără holdele de grindină, aduc rod semănăturilor, ursesc fetele de măritat și contribuie la înmulțirea plantelor și a animalelor.

Ielele si Rusaliile in mitologia romaneasca | Mythologica.ro

Cei care nu respectă această zi cum se cuvinte pot fi pedepsiți de Sânziene prin boală și neputință. Mai mult, acestea pot aduce vârtejuri, vijelii și grindină, pot lăsa plantele și florile fără leac și miros.Se mai spune că, la răsăritul zilei de Sânziene soarele se spală pe față. Cine îl va privi cu atenție va vede acurgând apă jos sub înfățișarea unor raze lungi, luminoase.

În funcție de zona geografică a țării, Sânziana sau Drăgaia mai poartă numele de Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa.Se spune că femeile care respectă acest obicei vor rămâne curate și sănătoase, se vor spăla de boli și de probleme. Orice neîmplinire va fi rezolvată, iar femeile care își doresc să devină mame au șanse mari să rămână însărcinate.

În această zi nu se spală , nu se coase și nu se fac munci la câmp .

Se mai spune că dacă plouă în ziua de Sânziene, este semn de belșug și se va face porumb, mult vin și o seamă de bucate. Din această sărbătoare și tradițiile ei, doi mari romancieri români, au scris două romane celebre, „Noaptea de sânziene” de Mircea Eliade și „Nopțile de sânziene” de Mihail Sadoveanu.

Biserica ortodoxă sărbătorește astăzi naștrea celui care avea să fie Înaintemergătorul Fiului Lui Dumnezeu, Ioan Botezătorul.Deși este suprapusă peste o dărbatoare păgână, veche de peste 5000 de ani, tradițiile tracilor, ale triburilor gete mai exact, au ajuns pănă astăzi.O să vă redau mai jos legenda aceste zile care se impletește cu sărbătoarea religioasă creștină.

Sărbătoarea Sânzienelor, celebrată pe 24 iunie, împlineşte peste 5000 de ani ! Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, ea nu şi-a pierdut coloratura păgână, deşi este asociată cu o mare aniversare creştină: naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiurile din Noaptea de Sânziene, practicate şi astăzi, mai ales în Maramureş şi Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al tradiţiei româneşti populare, cu mult mai veche decât istoria. Citiți frumoasa poveste a Sânzienelor, relatată de un specialist în etnografie şi folclor.

DRĂGAICA, SÂNZIENELE, revised – Folkdance Footnotes

„Când marea preoteasă a Soarelui – tânăra împărăteasă Reskynthis – a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soţului ei – împăratul Ion, marele preot al Lunii – a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât şi-a lăsat palatul şi sceptrul, ple­când în munţi spre a se reculege – gest fără precedent în tradiţiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soţia. Se mai spune că ar fi reuşit să o aducă până aproa­pe de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită şi Eury­dike, adică „Readusa”.
Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Sa­lonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului ce­rea ca împăratul văduv să o ia de soţie pe Salonai. Nu­mai că acesta, iluminat de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiţia mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia – adică „nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe – dar împăratul a respins şi această ceremonie sacră, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în aşa mă­sură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munţi, l-au găsit şi i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.
Temutele preotese mai purtau denumirile de Ama­zones („Femei Frumoase”), Sintiana („Femei Ferme­cate”), Zantiala („Doamnele Soarelui”) şi Mainades („Dansatoare”). Ele şi-au spălat crima îngrijindu-se de creşterea şi educaţia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus şi Eurydike, Musaius şi Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis şi D-Ion-Ysos, adică „Fiul lui Ion”, le-a reabilitat şi a asigurat supravieţuirea ordinului lor sfânt, ce fusese ameninţat cu desfiinţarea de adepţii lui Ion-Orpheus. Ele chiar au îmbrăţişat noua lege divină pe care o pro­povăduise împăratul şi au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ţinea de ziua naşterii lui, la solstiţiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.

„Du-te Soare, vino Lună/ Sânzienele îmbună”

De la geto-daci, Sintienele au pătruns în mitofol­clo­rul nostru sub denumirea de Sânziene, Frumoase, Mi­nu­nate, Doamne, Drăgaice etc. În „Descrierea Mol­dovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sân­zie­nelor: „Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuieşte acest sfânt, Soarele nu-şi străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi – din pricina ei – începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încer­care”.

Dragaicele olteneşti
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soa­relui, căreia tracii îi spuneau şi Thraekidica („Binecu­vântată”), au moştenit românii obiceiul numit Drăgaică. Tot în „Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiţie: „După cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă se­mă­năturile, toate fetele ţăranilor din satele înve­cinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cu­nună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica împodo­bită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cu­treieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând şi ju­când laolaltă cu toate to­varăşele ei de joc, care o numesc foarte des sora şi mai-marea lor în cân­tecele alcătuite cu des­tu­lă iscu­sinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cins­tire sătească, deşi în cânte­cele lor spun mereu, după datină, că fata care a în­tru­chipat Dră­gaica nu se poa­te mărita decât abia după trei ani”.
În ajun de Sânziene, sea­ra, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcăii ce doresc să se însoare. Bă­ieţii fac ruguri, aprind flă­cări şi le învârt în sensul mişcării Soarelui la apus, strigând:
Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare;
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struţuri pentru cununie;
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!

De Sânziene, în Ardeal
Fetele fug şi culeg flori de Sânziene (Drăgaică), din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat şi le aruncă peste casă; dacă se agaţă cununile de hor­nuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, ce­tele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au că­zut cununile de flori pe hor­nuri la casele fetelor ce îi in­tere­sează. Ei chiuie şi stri­gă:
Du-te Lună, vino Soare,
Că tragem la-nsură­toare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n ‘miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.

Dragaicele din Zimnicele, Teleorman
În unele locuri, regina Sân­zienelor este Drăgaica, sărbătorită tot la 24 Cireşar. Fete foarte tinere, numite Sân­ziene sau Drăgaice, o aleg crăiasă pe cea mai fru­­moasă dintre ele, care trebuie să fie şi foarte har­nică. Ele se îmbracă de săr­bătoare, îşi pun mara­me albe pe cap şi coroniţe din flori numite dră­gaice sau sânziene (Galium ve­rum). La brâu, sunt încinse tot cu flori de drăgaică, iar în mâini ţin spice de grâu şi seceri. După ce se întorc în fugă de la câmp, flutu­rându-şi maramele, la in­tra­rea în sat le aşteaptă flă­căii cu ulcele cu apă şi le stro­pesc. Apoi se întinde Hora Drăgaicelor, amin­tire a horei preoteselor Soa­re­lui, în care se prind nu­mai fetele ce au parti­ci­pat la datină. Uneori, Dră­gaicele plimbă hora lor pe la unele case din sat, mai ales la casele pluga­rilor vrednici.
Cântecul Drăgaicelor este acesta:
Hai, Drăgaică, să sărim,
Să sărim, să răsărim,
Că ştii iarna ce păţim,
Cu mălai din râşnicioară,
Cu peşte din undicioară…
Mi-au venit Drăgaicele
Să reteze spicele;
Drăgăicoiul – drugile.
Drăgaicele mititele
Au plecat la floricele,
Îmbrăcate în boşcele –
Mor băieţii după ele…
Mi-a venit vara bogată
Cu tichii de la copii,
Cu mărgele de la fete,
Cu brăţări de la neveste.
Iată şi Cântecul Sân­zie­ne­lor de la Stroieşti, jude­ţul Gorj:
Iană, Iană-Sânziană,
Ţ-oi face pomană,
Să dai ploaie fără mană;
Holda să rodească,
Să se veselească,
Porumbul să crească!
Rod cu mâna pun,
Îl strâng de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir să apuce,
Drugile să-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iană-Sânziană,
Fereşte-l de mană
Şi de uscătură
Şi de udătură,
Căci şi eu la toamnă,
Ţ-oi da turtă caldă,
Cu sita cernută,
De jar curăţită,
Cu spuză-nvelită.

În noaptea de Sânziene, se spune că înfloreşte feri­ga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece şi leacuri.”

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *