RESTRICȚII ANTICOVID DE ASTĂZI ÎN TIMIȘ, LOCALITATEA GĂVOJDIA

Primaria Gavojdia

Revin restricţiile în judeţul Timiş, iar prima vizată este comuna Găvojdia, unde rata de infectare a ajuns la 2,40/1000 locuitori.Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, întrunit ieri în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile., iar în cadrul acestei ședințe, UAT Găvojdia, unde rata de infectare a ajuns la 2,40, a fost introdusă pe anexele cu restricții, la anexa 4, anexă cuprinzând localitățile unde rata de infecție este mai mare de 2/1.000 de locuitori, dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.

Măsurile adoptate ieri se vor aplica începând de astăzi, 24 august. Valul patru este foarte aproape, cazurile revin cu viteză și o virulență crescută, iar la sate masca de protecție este inexistentă,dacă intri într-un magazin sătesc cu mască, vei fi privit ca un ciudat. Cine știe când noi, românii,vom învăța că trebuie să ne ferim singuri de probleme. Este destul de greu asta,acum când există atâția „pricepuți în a vă feri de viruși” sau influenceri care sfătuiesc populația să nu se vaccineze, singurele măsuri de protecție fiind masca sau vaccinul.

Rămâne la aprecierea oamenilor ce este mai bine pentru ei, doar că lipsa protecției poate duce la imbolnăviri grave, cu un efect ireversibil, câteodată.

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *