REPARAȚIE DE „ANVERGURĂ” LA PISTA PENTRU BICICLETE

De cîteva zile, pista de biciclete de pe malul canalului Bega este în reparații, o echipă de trei-patru oameni fiind în fiecare zi prezentă pentru a repara….bordurile.Da, bordurile,doar atât și nimic altceva, ceea ce denotă faptul că ori este o lucrare care mulțumește vreunui cotizant al partidului aflat la putere în județul Timiș, ori este o afacere cu specific dubios, ca multe altele, care mulge banii de la bugetul țării și îl redirecționează la bugetele, subțiate după alegeri, ale sponsorilor alianței de guvernământ.Indiferent de direcția luată de acei bani, lucrarea executată în acest caz este una care nu are nici un suport tehnic, fiind făcută doar pentru a putea justifica suma de bani primită pentru reabilitare.Am fotografiat o porțiune de circa 400 de metri, de pistă, pentru a putea vedea și dumneavoastră cum înțelege constructorul să repare și care este criteriul lui de a alege unde să facă reparația.Poate dumnevoastră vă veți da seama de criteriile după care se ghidează echipa de intervenție care actionează pentru reparații, eu nu am reușit să imi dau seama, deh, nu sunt constructor( sic !).

Am atașat fotografii din ambele ipostaze, atât unde s-a reparat , cât și unde nu s-a reparat, cu specificația că tot tronsonul respectiv este deja terminat de reparat, echipa de intervenție fiind poziționată mai în față, acest tronson fiind executat de circa două zile, adică de când nu a mai trecut nimeni pe aici, oamenii de la societatea constructoare fiind ajunși cu reabilitarea aproape de podul de la fosta Elba.

Dacă descoperiți cumva ce algoritm au folosit cei care au reparat pista, care au fost considerentele folosite, care i-au ghidat, poate scrieți în comentarii, să înțeleagă și alți cititori acest aspect.

Vă mulțumesc.

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *