PROFESORII GENERAȚIEI DE AUR DISPAR UNUL CÂTE UNUL


Cum nu poate exista o generație de aur fără profesorii care au adus-o acolo, astăzi vreau să vă spun câteva lucruri, ca un „fost” al unei generații de aur a anilor ’90, doar din punct de vedere profesional, nu și sportiv. Am avut norocul să fiu contemporan cu generația de aur din fotbal, Dorinel Munteanu, fiind vecin de sat, din Cacova, și adversar pe terenul de fotbal în tinerețe, pe vremea când jucam fotbal în campionatul județean. Astăzi, când am primit o veste tristă de la fostul director al școlii generale Tirol, profesorul pensionar Rodica Miclea, alt om care și a pus amprenta asupra vieții a sute de elevi, veste care spunea că profesorul pensionar Miu Străin, fost profesor de istorie la mai multe scoli gimnaziale printre care şi la şcoala generală Tirol, dar pentru subsemnatul, omul care mi-a dat direcția în viață, făcându-mă să mă îndrăgostesc iremediabil de istorie, a murit în urma unor tragice împrejurări petrecute în cadrul microfermei lui zootehnice din localitatea Comorâște, județul Caraș-Severin. Nu vreau să aduc în fața dumneavoastră calitățile de om ale acestui distins fost profesor, mă limitez doar la ceea ce știu și pot spune despre el ca profesor. Miu Străin făcea parte dintre profesorii care atunci când termina de predat ora, plecai acasă cu lecția pe jumătate învățată. A fost primul profesor pe care l-am avut și căruia nu ii trebuia cartea pentru a preda lecția, venea cu ea învățată, doar catalogul însoțind-l când venea la clasă. Cred că aș putea să vorbesc despre el o zi întreagă și nu aș epuiza subiectul de discuție, însă nu vrea să vă plictisesc. Ceea ce vreau să rețineți este doar un lucru, fără profesorii „de platină” nu exista vreodată generație de aur, nimeni nu s a născut învățat, toți am avut dascăli, indiferent pentru ce, școală, sport, sau viața de zi cu zi, oglinda lor, a profesorilor noștrii suntem noi, elevii lor, exact cum oglinda părintilor sunt copiii, ei arată nivelul investiției educationale a părinților sau a dascălilor.
Cred că am reusit să vă transmit ceea ce simt acum, o imensă durere față de dispariția unui om important pentru elevul Adrian Cîrdu de acum 40 de ani, profesorul de istorie Miu Străin.
Dumnezeu să te odihnească, domnule diriginte.

de Adrian Cîrdu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *