NOU RECORD DE INFECTĂRI SARS-COV-2 ÎN ROMÂNIA

grafica cu tulpina covid

Numărul cazurilor de COVID a depășit 5.300 în ultimele 24 de ore, iar cifrele spun totul despre aceasta, au fost raportate de către INSP 97 de decese (47 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 97 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Dintre cele 97 de decese, 92 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.980. Dintre acestea, 798 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 178 sunt minori, 162 fiind internați în secții și 16 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.374.307 teste RT-PCR și 2.849.358 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.677 de teste RT-PCR (7.730 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.947 la cerere) și 32.637 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.229 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.372 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.174 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 343 de persoane.

În Timişoara în ultimele 24 de ore s-au înregistrat un număr de 206 noi infectări cu noul coronavirus. indiocele de infectare ajungând la 2,58/1000, iar gradul de ocupare al locurilor în ATI este de 79 %.

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *