Frații Simon din nou pe podium

Deși nu este un sport foarte cunoscut în România, așa cum sunt cunoscute alte sporturi de contact, jiu jitsu brazilian se bucură de numeroși simpatizanți, numărul celor care îl practică crescând de la an la an. Printre practicanții de frunte cunoscuți la noi în țară, se numără și frații Cătălin și Alexandru Simon, de loc din Oravița, județul Caraș-Severin, dar stabiliți de ani buni în Timișoara. Cătălin, care este cel mai mare dintre cei doi frați, este medic stomatolog, de curând și – a susținut doctoratul în științe medicale, iar Alexandru, fratele mai mic, este student în an terminal la aceiași facultate de medicină din Timișoara, tot la stomatologie. Cum îi cunosc pe amândoi încă din copilăria lor, fiind prieten bun cu părinții lor, pot spune că au crescut sub ochii mei. Cochetând amândoi cu sportul încă din copilărie, Cătălin cu fotbalul, a și activat o perioadă la Poli Timișoara, în 2005 fiind și în probe la echipa engleză Aston Villa, iar Alexandru tot cu sporturile de contact, a făcut lupte libere fiind multiplu campion național și internațional. De câțiva ani sunt ambii sportivii Iguana Fight Team Timișoara, club afiliat la MILL HILL BJJ, unde practică împreună jiu jitsu brazilian sub îndrumarea unui antrenor englez, rezultatele lor fiind dintre cele mai notabile.

Ambii frați au participat și fost medaliaţi în puternicul turneu ADCC din Serbia. Revenind în competiţii după un an, Cătălin şi Alexandru Simon, practicanţi de jiu-jitsu brazilian la nivel înalt, au revenit pe tatami după mai bine de un an de zile.

Participând la turneul internaţional ADCC Serbia Open, fratele mai mare, Cătălin, a obţinut aurul la categoria +100 kg intermediar, în timp ce fratele mai mic. Alexandru, a cucerit argintul la +100 kg profesionişti.

Competiţia din ţara vecină și prietenă, una de grappling sau „submisson wrestling” trebuia să se desfăşoare anul trecut, dar a fost amânată din cauza pandemiei. Cătă și Alex, cum ii știu prietenii, în 2019 au participat la un campionat mondial de jiu jitsu brazilian organizat de WBJJA și desfășurat la București unde au luat împreună 14 medalii, ei inscriindu – se la mai multe categorii.

Sunt bucuros că cei doi copii de acum douăzeci de ani sunt oameni maturi, sportivi de performanță, care aduc clubului din care fac parte, României și Banatului, medalii și cupe la fiecare participare, iar cel mai important lucru este că avem oameni buni, avem cu ce să ne mândrim, așa cum spune zicala „Tot Banatu-i fruncea”. Felicitări Cătălin și Alexandru pentru bucuria pe care a-ți adus-o celor care vă iubesc și pentru care contați, felicitări Sandu și Viorica pentru modul cum v-ați educat copiii, felicitări coordonatorului Nicholas Brooks, felicitări antrenorilor Adrian Flangea și Marius Crainic, pentru încrederea avută în cei doi bănățeni campioni.

Alexandru și Cătălin S
imon

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *