DOREL MĂRGAN ȘI POEZIA SUFLETULUI PRIBEAG PRIN LUME

Cu harul dat de Dumnezeu, Dorel Mărgan este omul care ne unge sufletele, cu versurile sale inspirate din viața reală, cuvinte care ne alină dorul de frumosul grai bănățean, cuvinte care ne fac să ne gândim tot mai mult la cei pe care i-am lăsat acasă, să aibe grijă de „avere”, așa cum se spune în Banat.Nu pot decât să îi mulțumesc lui Dorel pentru poeziile lui frumoase, aproape de sufletele celor plecați din localitatea părintească.

DOR…GE-ACASĂ

DOREL MĂRGAN

Poezie în grai bănățan

S-o cuibărit în mine-un dor

Sî nu măi vrea nișicum să iasă!

Șî doru’ ăsta nu-i ușor,

Îi ‘ăl măi greu…îi dor ge-acasă!

Îi doru’ care ce tot fașe

Să ieș’ în drum șî să ce uiț’

,Îi doru’ care nu-ț’ dă pașe

Șî nu ce lasă să’ zăuiț’

Locu’ în care ce-ai născut

Șî une-ai căpătat un nume,

Părințî care ce-or crescut

Șî i-ai lăsat, ce-ai dus în lume.

Ăsta s-o cuibărit în mine

Șî mă tot fașe ca să plâng…

Că…șe sâ fac…așa îm’ vine

Șî perina în braț-o strâng.

Ș-o ud cu lacrimi gele-amare,

Că toace le port numa’-n gând,

Că-n viața asta trecătoare

Nu le măi am…s-or dus pă rând!

Că n-am șciut să le prețuiesc

Cân’ le-am avut la mine-n sat,

Ș-acu’ ge doru’ lor tânjăsc,

Ge cân’ pân lume am plecat!

Dorel Mărgan 🖊️ 19 aprilie 2021

Așteptăm cu nerăbdare lansarea celor trei volume de versuri scrise de tine, pentru a putea da oamenilor ocazia să vadă și să citească din creațiile tale.

de Adrian Cîrdu

Ador

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *