CARANTINA SE EXTINDE ÎN ROMÂNIA. SE VA CIRCULA PÂNĂ LA ORA 20.00.

Mai multe măsuri pentru limitarea pandemiei s-au discutat si adoptat, în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență. S-a stabilit extinderea carantinei de noapte, cu micșorarea intervalului de circulație până la ora 20.00, în zonele unde rata de infectare este mai mare de 4 la o mie de locuitori și mai mică de 7,5 la mie, pentru zilele de vineri, sâmbătă si duminică. În zonele unde rata de infectare depășește 7,5 la mie, cum este si cazul Timișoarei (joi era 8,43), circulația va fi restricționată dupa ora 20.00 pe parcursul întregii săptămâni.

MAGAZINELE SE ÎNCHID LA 18.00.NOI RESTRICȚII DECISE DE CNSU.

De asemenea, magazinele vor fi închise la ora 18.00 în localitățile unde rata de infectare este peste 4 la mie și sub 7,5 la mie, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar în localitățile este de peste 7,5 la mie, măsura este aplicată pe toată durata săptămânii.

Activitatea în sălile de sport și fitness se va suspenda în localitățile unde incidența este de peste 4 la mie, iar măsura înceteaza atunci cand rata de infectare scade sub 3,5 la mie.

De paștele catolic și ortodox este permisă circulația în intervalul orar 20.00 – 02.00, iar pentru sărbătoarea Pesah, pe 27 și 28 martie, persoanele se pot deplasa în intervalul orar 18.00 – 22.00. Pentru 1 și 2 mai, data paștelui ortodox, reglementarea va apărea în următoarea hotătâre de guvern

Guvernul a anuntat ca noile restrictii sunt in vigoare pana in 14 aprilie.

Raed Arafat: La acest moment nu se aplică restricțiile de circulație în afara localităților

„La acest moment, acest lucru (interdicția de ieșire din localitate – n.r.) nu a trecut prin Comitetul Național. Acest punct nu se aplică, nu va fi interdicție de ieșire din localitate”, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Arafat a precizat că în continuare se aplică măsurile de carantină la nivel local, dacă ele sunt propuse spre aprobare.

Deci, după mai multe țări europene care intră în zona carantinei, a venit și rândul României să fie supusă unei carantinări cu restricții de circulație și orare speciale de mers la magazine pentru cumpărături. De data acesta totul se ia prin HG, ca să nu mai fie discuții, ca și cum această carantinare a venit cu o cifră care impune regului Timișoarei, reguli contestate si condamnate de Alin Nica, președintele CJ Timiș.Sper ca domnul secretar de stat Arafat să nu ia aceste măsuri doar pentru ca domnul Nica l-a pus la punct în declaratia pe care a dat-o acum câteva zile, Timișoara fiind singurul oraș din țara cu o rată a infectărilor peste 7,5 la mia de locuitori.Probabuil că la această ridicarea ratei de infectar,e au participat și cei din județele învecinate, care își fac testările Covid tot la Timișoara.Sper că acei responsabili de măsurile care condamnă Timișoara și locuitorii ei, să nu uite că răbdarea oamenilor are limitele ei. SIC TRANSIT GLORIA MUNDI

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *