CARANSEBEȘ, ORAȘUL GUGULANILOR

Caransebeș (în maghiară Karánsebes, în germană Karansebesch), este municipiu în județul Caraș-Severin, format din localitatea componentă Caransebeș (reședința), și din satul Jupa. În Evul Mediu până în secolul al XVI-lea Caransebeșul a fost centrul politic al unui district românesc care se bucura de autonomie și istorie proprie.Se află la confluența râurilor Timiș și Sebeș, ultimul curgând din Munții Țarcu. În vest, se află în contact direct cu Munții Banatului. Este un important nod feroviar, fiind localizat la aproximativ 40 km depărtare de Reșița, 21 km de Oțelu Roșu, 70 km de Hațeg și în jur de 25 km depărtare de stațiunea de schi Muntele Mic, aflată în Munții Țarcu. Este cel de-al doilea municipiu, după municipiul de reşedinţă Reşiţa. Cu 21.932 locuitori (2011) se încadrează în categoria oraşelor de mici dimensiuni. În trecut a fost centrul administrativ al Graniţei militare bănăţene, un teritoriu cu statut special în cadrul Banatului Habsburgic, apoi a fost reşedinţa judeţului Severin.

Caransebeşul este atestat documentar începând cu anul 1290, însă vechimea sa este mai mare, după cum o dovedesc descoperirile arheologice din epoci diferite, de la cele neolitice până la cele romane şi bizantine. Romanii au construit aici puternica aşezare de la Tibiscum.

În Evul Mediu a fost o aşezarea românească de graniţă, un târg a cărei locuitori s-au bucurat de privilegii. În anii 1343–1347 sunt menţionate în documente localităţile Sebeş şi Caran, separate. Abia din 1484, după unirea celor două aşezări, este atestată forma întregită, Caransebeş. La 30 ianuarie 1498 i-au fost acordate privilegii extinse, aceleaşi cu cele avute de oraşul Buda. Începând cu anul 1556 deţine statutul de oraş şi prin urmare se transformă într-un mic centru comercial şi cultural, situat la intersecţia a două rute comerciale intens circulate.

Călătorul străin Giovan Andrea Gromo, trecând prin Caransebeş la 1564-1565, în drumul său spre Transilvania, scria despre acesta că este capitala „Valahiei de dincoace de Carpaţi” şi „târgul românilor, capitala acestui ţinut”. Tot acest călător descrie oraşul ca fiind bine populat, cu suburbii mari, cu case de lemn mari şi arătoase, cu o cetate cu ziduri groase dar fără flancuri şi fără şanţuri.

Dar în 1658 Caransebeşul este ocupat de turci şi îşi pierde însemnătatea pe care o avea înainte. Încă la 1660, călătorul turc Evlia Celebi scria despre cetatea Caransebeşului că „e o cetate frumoasă de o construcţie trainică aşezată pe malul Timişului, Circumferinţa ei este de vreo 400 de paşi. Are două porţi, şanţul ei nu este adânc. În cetate sunt 300 de case ale negustorilor. În mijlocul acestui zid de apărare se află o puternică cetate interioară în cinci colţuri, solid construită şi greu de pătruns. Această cetate interioară are o singură poartă mică în partea dinspre nord. Dar în oraşul din afară are bazar şi un târg frumos”.

După decadenţa din perioada otomană va urma o perioadă de creştere lentă în cadrul Banatului imperial. La 1717, după nenumărate războaie turco-austriece, Caransebeşul avea 400 de case. După acest moment începe o nouă etapă de dezvoltare a oraşului. Imperiul habsburgic înfiinţează comunităţile grănicereşti, cu rol de apărare a graniţei Imperiului cu turcii, iar centrul administrativ s-a stabilit la Caransebeş. În aceeaşi perioadă, pe plan cultural devine un focar de cultură românească, rol pe care-l va juca până la unirea Banatului cu România.

Primele de așezări pe acest teritoriu ar data din timpurile celtice. Denumiri precum Tibiscum, Timiș etc. dau mărturie până astăzi de acest fapt. Romanii au fost cei care au construit castrul de la Tibiscum, care a fost descoperit de arheologi lângă satul apropiat Jupa. Tibiscum este considerat una dintre porțile creștinismului în Dacia.

În anul 1385 este atestată cert mănăstirea franciscanilor din Caransebeș, ridicată probabil în timpul regelui Ludovic de Anjou (1342-1382).Mănăstirea a fost construită din piatră și cărămidă, cu încorporarea de spolii romane. Ruinele vechii mănăstiri franciscane au fost scoase la lumină întâmplător în anul 1988, cu prilejul unor lucrări de urbanism. Ele sunt vizibile si astazi in centrul orasului.

Stema municipiului

Stema oficială a municipiului Caransebeș a fost adoptată de Guvern prin Hotărârea nr. 1533/2002. Aceasta se compune dintr-un scut curbat la bază, tăiat-despicat în talpă.

Primul cartier, pe roșu, conține o cetate medievală de argint, cu două turnuri ascuțite și poartă centrală închisă, însoțită de un „soare-răsare” și o lună, ambele de aur. Deasupra cetății planează un braț drept înzăuat cu spadă, tot de argint. Cartierul al doilea, pe albastru, îl prezintă pe Sfântul Gheorghe ecvestru, străpungând cu sulița anticristul reprezentat printr-o amfipteră, totul de argint. Aureola Sfântului Gheorghe și solzii animalului sunt executate din aur. Al treilea cartier, pe aur, reprezintă un soldat roman cu scutul lăsat, sprijinindu-se într-o suliță cu vârful în jos, totul de culoare albă, ce sugerează marmura. Scutul este timbrat de o coroană murală din argint cu cinci turnuri crenelate, simbolizând statutul de municipiu al localității.

Semnificația elementelor însumate

Armele primului cartier fac trimitere la secolul al XIII-lea, perioadă în care Caransebeșul este atestat documentar și în care orașul fortificat cunoaște o puternică dezvoltare.

Urbea este cunoscută ca un bastion de apărare a creștinătății împotriva invaziei păgâne, iar cei doi aștri semnifică libertatea, belșugul, veșnicia, dar și înnoirea Caransebeșului.

Cartierul albastru, care semnifică credință, speranță și sinceritate, este rezervat credinței creștine a locuitorilor.

Sfântul militar, patron spiritual al Episcopiei de Caransebeș, reprezintă victoria Binelui împotriva Răului

Soldatul roman din ultimul cartier este întruchiparea lui Virtus, zeu roman al curajului, și face trimitere la virtuțile tradiționale: cinstea, curajul, sinceritatea, însușiri morale tipice locuitorilor acestei așezări.

Caransebeșul a fost conectat la rețeaua feroviară în anul 1876, odată cu inaugurarea căii ferate Timișoara–Caransebeș. În anul 1879 aceasta a fost prelungită până la Orșova și interconectată cu rețeaua de căi ferate din Regatul României. Municipiul este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul Caransebeșului, Felix-Cosmin Borcean, este politician independent și, este în funcție din 2016

Personalități ale orașului.

• George Buitul (1589–1635), rector al misiunii iezuite, filolog
• Gavril Ivul (1619-1678), călugăr iezuit român, profesor de filosofie și teologie
• Constantin Diaconovici Loga (1770–1850), pedagog și scriitor
• Theodor Seracin (1836–1901), general
• Wilhelm Klein (1850–1924), arheolog
• Ion Dragalina (1860–1916), general
• Traian Băcilă (1867–1931), general
• René Fülöp Miller (1891–1963), sociolog și scriitor
• Aura Buzescu (1894–1992), actor
• Nicolae Corneanu (1923–2014), mitropolit
• Sorin Grindeanu (n. 1973)

Mai jos vă prezentăm alte câteva imagini din acest frumos oraș aflat intre munții Banatului, un oraș cu un seminar teologic care aduce aminte de primul episcop român, Ioan Popasu, liceul pedagogic , actual colegiul C.D. Loga , un oraș cu istorie bogată și oameni buni.

BIBLIOGRAFIE

• Bona, Petru, Caransebeș (contribuții istorice), Caransebeș, 1989
• Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Țara”, Timișoara, 1935
• Vlăsceanu, Gheorghe – Orașele României, Editura Odeon, București 1998, ISBN 973-9008-69-0
• Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate, jud. Caraș-Severin 1880 – 2002, [1]
• ***INSSE, Comunicat Recensământul Populației și al Locuințelor, Caraș-Severin, 2 februarie 2012
• Ș. Pascu. Voievodatul Transilvaniei, vol II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 156-157