Căldura vine pe ţeavă…dar nu astăzi, de mâine

După toate discuțiile avute cu cei de la Colterm, primarul nostru rămâne în expectativă, așteptând ajutoarele de la guvern. Deși s-a plătit toată datoria care o avea Colterm la E – On Distribuție, primăria Timișoara nu a obținut decât contracte zilnice, în sistemul „plată astăzi pentru ziua următoare”. Așa că, dacă mâine nu vor fi bani pentru plată, tot orașul se va zbate in frig, din această cauză mai multe școli trecând în online. Primarul Fritz încearcă să explice situația existentă, foarte grea, pentru primăria Timișoara, ținând cont și de conotația medicală a orașului, cu carantina de noapte și restricții de tot felul. După cele spuse de reprezentanţii Colterm, de mâine se va da drumul la căldură în oraş.

În ceea ce priveşte respectarea ordinii şi măsurilor de prevenţie împotriva Covid 19, politistii au mai amendat si 107 timiseni pentru ca nu au purtat masca de protectie.

În total, in ultimele ore au fost aplicate 112 amenzi, cu o valoare totala de 39.500 de lei, dupa ce echipele de control au verificat 109 firme, 90 de mijloace de transport, dintre care 64 de transport in comun, si au legitimat peste 2500 de oameni. Un timişean care a sfidat legea a primit amendă maximă, el locuieste in Sânnicolau Mare si a primit o sanctiune de 2500 de lei de la oamenii legii.

Politisti alaturi de jandarmi, pompieri si inspectori ITM au continuat controalele in vederea limitarii raspandirii COVID-19. Au fost controlate 136 de firme, 26 de mijloace de transport, dintre care 21 de transport in comun si au fost legitimati peste 3000 de oameni.

In urma verificarilor au fost aplicate 154 de amenzi, cu o valoare totala de 42.700 de lei, toate aplicate celor care refuza sa poarte masca de protectie.

de Adrian Cîrdu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *