BANATUL- ISTORIE ȘI PREZENT

Banatul este o provincie istorică împărțită astăzi între RomâniaSerbia (Banatul Sârbesc) și o foarte mică parte din Ungaria.Prima atestare documentară a numelui Banatvs Timisvariensis Pars se găsește în Harta Trans-Tisiensis întocmită cel mai probabil în toamna anului 1685.Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută și sub denumirea de Temișana.

  • De la sfârșitul secolului al IV-lea și până în anul 454 hunii formează prima formațiune statală după retragerea administrației romane. Conducători în această perioadă sunt Uldin, Charatron, Octar și Rugila, Attila și Bleda, Ellak. Capitala se pare că ar fi fost în apropierea localității Sânnicolau Mare.
  • 454 bătălia de la Nedao. Ellak, fiul lui Attila, este înfrânt de către Ardaric, regele gepizilor. Majoritatea hunilor se retrag în zona Donului, cu excepția unor grupe de kuthriguri. Ardaric fondează a doua dinastie care a condus până în 567. Regii acestei dinastii au fost: Ardaric, Gunderith, Trautila, Trasseric, Mundonus, Gelemund, Turisind și Cunimund.
  • 14 apr.535 prin Novella XI împăratul bizantin Justinian înființa arhiepiscopia de rit latin Justiniana Prima, sub a cărei jurisdicție intra și teritoriul banatic, prin cives-urile de la Litterata (pe malul stâng al Dunării, în dreptul cetății Novae) și Recidiva (Vărădia, fostă Arcidava)
  • 567, bătălia de la Sirmium, azi Srmska Mitrovica, în care coaliția longobardo-avară îl înfrânge pe Cunimund. Alboin, regele longobarzilor îi cedează teritoriul lui Baian I, khaganul avarilor. Avarii vor constitui patru dinastii, care vor conduce teritoriul până la jumătatea secolului al IX-lea.
  • 731 a fost desființată de către împăratul Leon al III-lea, Isaurul, arhiepiscopia Justiniana Prima
  • 787 la al doilea conciliu de la Niceea a participat și episcopul Ursus „al avarilor”
  • la inceputul secolului IX pe fondul decaderii Khaganatului Avar regiunea Banatului ca și sudul Tranilvaniei intră sub autoritatea hanilor Bulgari Krum (796/803 – 814) si apoi Omurtag (814-831)
  • 927 după moartea țarului Simeon al Bulgariei, apare voievodatul condus de Glad.
  • 934, Voievodatul lui Glad este atacat de cetele migratoare de maghiare, conduse de Zuard, Cadusa (fratele lui Zuard) și Boyta care, într-o primă fază, au cucerit partea nord-vestică a voievodatului. După relatările notarului anonim al regelui maghiar Béla al III-lea în Gesta Hungarorum, Glad s-a opus năvălitorilor în mai multe bătălii.
  • Prima bătălie s-a desfășurat pe râul Timiș, într-un loc numit Vadum Arenarum (Vadul nisipurilor identificat cu Foeni, sat românesc la granița cu Serbia), unde armata sa, compusă din bulgari , cumani și români, a fost înfrântă.
  • A doua bătălie a avut loc la fortăreața Kevea (Keue sau Cuvin), în Banatul sârbesc (există și opinia după care această fortificație ar fi localizată la nord de Mureș, la Cuvin, Arad),în care voievodul a fost silit să ceară pace, cedând coaliției de triburi maghiare această cetate.
  • Ultima confruntare a fost la Urscia (Orșova pe malul Dunării.
  • 1002 (în jur de) Ducele Ahtum s-a botezat formal la Vidin, împreună cu toți membrii familiei sale.
  • după 1002 Ahtum a construit la Morisena o mânăstire închinată Sf. Ioan Botezătorul, unde a adus călugări bizantini
  • după 1002 Ahtum a construit a doua mănăstire, numită și Ahtunmonostur în unele documente. Ruinele se văd la 10 km sud-vest de Pecica, Arad
  • în jurul anilor 1028-30 Ahtum duce un război cu Chanadinus. Câștigă prima bătalie de lângă Beba Veche, dar pierde bătălia finală de la Tomnatic. După bătălie, teritoriul lui Ahtum a fost stăpânit de Chanadinus în cadrul regatului lui Ștefan I .
  • 1347 – 1349 – epidemie de ciumă neagră în Banat
  • 1552, 24 iunie – trupele otomane ale sultanului Soliman I au început asedierea cetății Timișoara; garnizoana de circa 2500 de soldați, în parte mercenari, conduși de Stefan Losonczy, rezistă eroic
  • 1552, 30 iulie – apărătorii cetății cedează, iar partea centrală și de vest a Banatului a devenit posesiune a sultanului; partea de est, cu populație preponderent românească, așa numitul Banat de Lugoj-Caransebeș, a fost alipită Transilvaniei .
    • Inițial sançak-urile (steagurile) nou create au fost alipite Rumeliei, dar ulterior acestea au format o entitate administrativă separată, Eyâlet-i Temeșvar, adică Pașalâcul Timișoara. Acesta era condus de un beglerbeg, pașă cu două tuiuri
  • 1582 – Epidemie de ciumă în zona Caransebeșului].
  • 1593 – răscoală a bănățenilor împotriva ocupației otomane, condusă de vlădicul Teodor, împreună cu Ioan din Lugoj și un anume Iancu; răsculații au cucerit mai multe fortărețe, dar, în final, neprimind sprijinul promis de principele Sigismund al Transilvaniei, au fost înfrânți 
  • 1688 – răscoală a trupelor otomane din cetatea Timișoara .
  • 1690 – printr-un decret (iradea) imperial revoluționar, sultanul a acordat, pentru prima dată în imperiu și numai pentru teritoriul Pașalâcului Timișoara, proprietatea asupra pământului pentru cei care îl lucrau
  • 16961698 – tentativă habsburgică ratată de cucerire a Banatului
  • 1716, 5 august – Eugeniu de Savoia a obținut o victorie hotărâtoare asupra oștilor otomane în bătălia de la Petrovaradin (azi suburbie a Novi Sadului
  • 1716, sfârșitul lunii septembrie – trupele imperiale habsburgice au început asediul cetății Timișoara. Prima a căzut, la 1 octombrie, suburbia Palanca Mare, actualul cartier Fabric.
  • 1716, 12-13 octombrie – garnizoana otomană a acceptat condițiile capitulării; Prințul Eugen de Savoia a preluat cetatea de la ultimul ei comandant otoman, Mehmed pașa.
  • 1716, până la sfârșitul lunii noiembrie – campania antiotomană în Banat a continuat sub conducerea generalului conte Claude Florimond Mercy d’Argenteau. Au mai fost cucerite cetățile Panciova și Palanca Nouă.
  • 1717, 6 august – austriecii au cucerit Belgradul, apoi Orșova, ultima fortificație a Banatului.

1718, 21 iulie – s-a semnat tratatul de pace de la Passarowitz

  • 1737 – 1740 – perioada cea mai cumplită din istoria Banatului imperial, marcată de o serie de evenimente care au zguduit societatea și au secătuit-o de energie:
  • 1737 – 1739 – războiul turco-austriac ale cărui lupte s-au purtat, în mare parte, pe teritoriul bănățean
  • 1738 – răscoală a românilor bănățeni. Peste 50 de sate românești din Serbia și Banat au fost complet distruse de austrieci si de milițiile sârbești în aceste evenimente
  • februarie 1738 – epidemie de ciumă, ultimele cazuri fiind înregistrate în sudul și vestul provinciei în 1740 
  • 1738, 18 septembrie – prin tratatul de pace de la Belgrad, austriecii au pierdut Oltenia, districtele sud-dunărene, insula Ada-Kaleh, fortul Elisabeta, aflat pe malul drept al Dunării, față în față cu cetatea Ada-Kaleh, iar prin protocolul din 7 martie 1741 au pierdut și cetatea Orșovei Vechi; în plus tratatul i-a obligat să demoleze totalitatea fortificațiilor bănățene, exceptând Timișoara; în fine, protocolul din 3 iunie 1741, semnat la Caransebeș, a stabilit hotarul dintre cele două imperii în zona Banatului

Suprafața Banatului

Banatul istoric însuma o suprafață de 28 526 km2. Diverse surse indică cifre ușor diferite de aceasta.

La împărțirea provinciei, în 1919, României i-a fost atribuită o suprafață de 18 966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor 9 276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total)

Organizare administrativă

Teritoriul istoric al Banatului este, astăzi, împărțit astfel :

Relieful Banatului

Dunele de nisip de la Deliblata.

Granițele naturale ale Banatului sunt râurile Mureș și TisaDunărea și masivele Poiana-Ruscă și Retezat.

Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile și, în final munții.

Unele masivele muntoase bănățene constituie ramura vestică a Carpaților Meridionali. Acestea sunt, de la nord la sud, Munții Țarcu cu vârfurile Țarcu-Căleanu (2190 m), Baicu (2123 m), Bloju (2192 m) și Muntele Mic (1.806 m) precum și Munții Cernei cu vârful Poiana Mare (1363 m).
Munții Poiana Ruscă (1.359 m) și Munții Banatului cu diviziunile Semenic (1.447 m), , AnineiDogneceiAlmăjului și Locvei fac parte din Carpații Occidentali .

Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 și 400 de metri. La nord de râul Timiș se află dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului și dealurile Lipovei, iar la sudul acestui râu, dealurile Pogănișului, Dognecei, Oraviței și Depresiunea Carașului.

Câmpia înaltă ( altitudine peste 100 metri, până la 140 de metri) este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziașului, Gătăii și Fizeșului. Câmpiile cu altitudini intermediare, cuprinse între 100 – 130 metri, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad și Sânnicolau Mare, iar Câmpia joasă (altitudine sub 100 metri), este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Câmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeței bănățene.

Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omiși cei doi vulcani stinși de la Lucareț și GătaiaPiatra Roșie (altitudine 211 metri), respectiv Șumigu (altitudine 200 de metri). De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa, astăzi stabilizată și acoperită cu vegetație, Dunele de nisip de la Deliblata, (Serbia).

Orașe românești din Banat cu recesământ al populației la început de secol XXI.

 

Timișoara, cel mai mare oras din Banat (330.000 locuitori)

Orașe sârbești

Trei mari orașe, care nu au făcut parte din Banatul istoric, și-au extins, de-a lungul vremii, teritoriile administrative în Banat, unde au, astăzi, cartiere:

Evoluția organizării administrative.

  • secolele IV-V: dinastia Hună (Dulo) conduce Banatul. Sunt atestați ausonii (populația de limbă romanică) și gepizii.
  • secolele V-VI: dinastia Gepidă (Ardarichingă) conduce Banatul.
  • secolele VI-IX: dinastiile Avare conduc Banatul.
  • secolele VIII- IX – sunt atestati praedenecenții în vestul Banatului; aceștia cer ajutorul francilor împotriva bulgarilor, în anul 824 [28]
  • secolul al X-lea este atestat in Gesta Hungarorum ducatul lui Glad, un duce bulgar, și armata sa formată din vlași, bulgari și cumani. La început sub vasalitate bulgară, iar după moartea țarului Simeon I independent. Încep bătăliile cu nomazii maghiari în Banat. După înfrângere, Glad se declară vasal maghiarilor.
  • secolul al XI-lea ducele Ahtum cu capitala la Morisena este atestat în lucrarea Carmen Miserabile a călugărului de origine italiană Rogerius. Ahtum, în urma unor acte de nesupunere, se luptă cu maghiarii conduși de bănățeanul Chanadinus, vărul său, și este înfrânt. Chanadinus preia conducerea ducatului iar Morisena se va numi Cenad dupa numele învingătorului.
  • secolul al XII-lea – 1552 – sub dominație maghiară, Banatul este organizat după modelul carolingian pe comitate: Timiș (prima atestare în 1175), Cenad (1187), apoi Caraș (1200) și altele (Cuvin, Horom, etc.) cu o existență efemeră.
    • în paralel, din 1233, cu unele întreruperi, a funcționat o marcă, Banatul de Severin, cuprinzând partea estică a Banatului și părți din Mehedinți; după cucerirea Severinului de către otomani, în 1524, acesta și-a încheiat existența.
    • a continuat să coexiste cu aceste structuri administrative și vechea organizare a românilor în districte, dintre care 8 au dobândit un statut de districte privilegiate: Lugoj, Sebeș, Caraș, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat și Ilidia; documentele vremii au menționat și alte districte românești: Cuiești, Bel, Chery, Icuș, Beregsău, Lypko, Duboz, Bujor, Fârdea, Sugya, Mănăștiur, Horom, Jupani, Recaș, Sculea, Marginea, Făget.
  • 1552 – 1716 – vestul Banatului fiind cucerit de către otomani, a fost organizat Pașalâcul Timișoara, divizat la rându-i în sangeacuri (=steaguri).
    • părțile răsăritene, neocupate de turci, au format, până în 1658, anul trădării lui Ákos (Acațiu) Barcsay, o marcă a principatului transilvanBanatul de Lugoj-Caransebeș; din acest an și până la cucerirea austriacă din 1716, cu unele excepții temporare, întregul teritoriu bănățean a fost inclus în pașalâc.
  • 17161718 Războiul austro-turc s-a încheiat cu victoria Austriei. Prin semnarea păcii de la Passarovitz (1718), Turcia ceda Austriei si teritoriile românești Banat si Oltenia.
  • 1716 – 1776 – Banatul a fost împărțit în districte și în subdiviziuni ale acestora, cercuri; numărul și întinderea acestora au suferit mai multe modificări
  • 1776 – 1778 – Banatul a fost împărțit în patru cercuri mari, iar acestea în domenii[29].
  • 1763 Impărăteasa Maria Tereza a emis Patenta de colonizare din 25 februarie 1763 in care dispunea strămutarea populației românești și deposedarea acesteia de orice drept asupra terenurilor pe care îl deținea, făcându-se astfel loc pentru venirea și împământenirea șvabilor[30]
  • 1778 – 1849 – prin cedarea Banatului către Ungaria s-a revenit la organizarea administrativă pe comitate, inițial, acestea coexistând cu un district militar pe granița cu Imperiul Otoman și cu Țara Românească
  • 1849 – 1860 – Banatul a fost scos de sub administrația maghiară și a format, împreună cu teritoriile de la vest de Tisa, entitatea administrativă cu sediul la Timișoara numită Voivodina sârbească și Banatul timișan
  • 1860 – 1919 – reintegrat Ungariei, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea împărțite în plăși; după Republica Banat, care s-a dorit a fi un stat multietnic și multiconfesional, organizat după modelul elvețian, a urmat o perioadă de ocupație sârbească, una de ocupație franceză și, de la 3 august 1919, a fost instalată administrația românească în estul Banatului[31].
  • 1919 – 1950 – Banatul românesc a fost divizat, inițial, în două județe, Timiș-Torontal și Caraș-Severin, apoi în trei, Timiș-TorontalSeverin și Caraș.
  • 1950 – 1968 – organizare administrativă după model sovietic, pe regiuni divizate în raioane; inițial, până în 1952, au fost trei regiuni mai mici, Arad (doar parțial în Banat), Severin și Timișoara, apoi, până în 1956, doar două, Arad și Timișoara, pentru ca, în final, să rămână una singură, Timișoara, din 1960 redenumită Banat.
  • 1968 – prezent – prin revenirea la organizarea administrativ – teritorială pe județe, Banatul românesc a fost împărțit în cinci județe, unul singur fiind integral bănățean, Timișul.

Vecinii regiunii Banat

Regiunea Banat se învecina:

  • 1960-1968: la est cu regiunile Hunedoara și Oltenia, la sud cu R.P.F Iugoslavia, la vest cu R.P.F Iugoslavia și Republica Populară Ungară, iar la nord cu regiunea Crișana.
  • Regiunea Banat era împărțită în 12 raioane administrative și 16 orașe, dintre care 4 aveau statut de orașe regionale (Timișoara, ReșițaArad și Lugoj). Alte localități importante erau: BozoviciCaransebeșDetaFăgetLipovaMoldova NouăOravițaOrșovaSînnicolau Mare. Cele 321 de comune din regiune cuprindeau 601 sate.
  • Regiunea Banat era împărțită în raioanele: Arad, Bozovici, Caransebeș, Deta, Făget, Lipova, Lugoj, Moldova Nouă, Oravița, Orșova, Sânnicolau Mare, Timișoara, precum și orașul regional Reșița, care avea o suprafață și un număr de localități echivalente unui raion.

Localități cu nume schimbat

La 18 decembrie 1964, prin Decretul 799, au fost făcute schimbări de nume ale unor localități. Dintre acestea:

Cum foarte multe lucruri în plus, față de cele spuse deja de cei care au consumat tone de cerneală pentru a descrie această frumoasă și zbuciumată de-a lungul timpului zonă, noi încercăm doar citându-i pe cei care au scris tot ceea ce era de scris despre Banat.

A.C.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *