Adio Pătru Voina !!
Un articol pe care nu voiam să îl scriu vreodată, despre pierderea cuiva important pentru familia localității noastre, Doclin, dar viața ori mai bine zis moartea, mă obligă sa o fac astăzi. Știam că nu este în apele lui, se vedea că a slăbit destul de mult în ultima perioadă, dar nimeni nu se gândea vreodată la un sfârșit asa de rapid . Vineri prezent cu prietenii de o viață la festivalul vânătorilor din Caransebeș, gustând pentru ultima oară din preparatele pe care le gătea cu atâta pricepere, iar sâmbătă după masă dus de urgență la spitalul din Reșița, intubat, celor dragi rămânându-le doar speranța că își va reveni. Însă luni dimineață vestea a căzut ca un trăsnet peste întreaga comunitate a comunei Doclin și a celor dragi : organismul lui Pătru Voina a refuzat să mai lupte, obosit de atâta trudă și suferință.
Petru Stoia, cunoscut în Banatul de munte drept Pătru Voina, a fost unul dintre veteranii de vânătoare ai județului Caraș Severin și un simbol al zonei. Din tinerețe s-a dovedit a fi un foarte bun țintas, lucru dovedit de foarte multe ori prin trofeele pe care le recolta la vânătorile organizate de el, fiind angajat al ocolului silvic Bocșa, sau la care era doar participant. Mare iubitor de animale și natură, Pătru Voina a fost inițiatorul construirii unei cabane pe fondul unde activa ca paznic de vânătoare, locație care va rămâne în mintea ortacilor drept „Cabana lui Voina „. Microbul acestui sport nobil, vânătoarea, l-a transmis și fiului cel mare, Daniel, un membru de bază al comunității locale de vânătoare.
Poate nu întotdeauna deciziile luate sunt cele mai bune, lucru obișnuit tuturor oamenilor, dar în ansamblu, uica Pătru Voina a fost un om bun, un vânător bun și un stâlp al comunității locale în care a fost activ până acum, un om de petrecere și chef.
Astăzi nu ne rămâne decât să ridicăm către Dumnezeu semne de întrebare și rugăciuni de iertare pentru sufletul celui trecut la cele veșnice.
Dumnezeu să te ierte uica Pătru Voina și să te odihnească pe veșnicele plaiuri ale vânătorii alături de ortacii de demult.
de Adrian Cirdu