Frumusețile Banatului montan, Poiana Mărului.
Așa cum marea majoritate știe și a auzit despre Poiana Mărului ca despre o localitate unde există un baraj și cabane sau hotel pentru a te caza, in weekend-ul trecut am fost să vedem dacă este adevărat ce se spune, că locurile sunt atât de frumoase încât dacă ai fost o dată, vei dori să mergi din nou.
Cum toată zona face parte din țara gugulanilor, adică oamenii de la poalele muntelui Gugu, ne gândeam că trebuie să dăm și peste plantații de pomi fructiferi, de meri, așa cum spune și numele satului Măru, aparținător comunei Zăvoi, una dintre cele mai mari și bogate comune din județul Caraș-Severin.
Aici apropierea de Muntele Mic, faptul că oamenii din zona respectivă nu au avut vreodată CAP- uri, a făcut ca întreaga lor muncă să se îndrepte către pământul care le aparținea, iar după revoluție să înceapă afaceri imobiliare cu terenurile de pe munte. Multă zânzanie a băgat între oamenii din zonă puterea banului și aceste afaceri, unii dintre cei implicați în aceste afaceri cu cumpărătorul suprem al terenurilor de pe muntele Mic, domnul Romeo Dunca, ajungând în închisoare. Dar lucrul cel mai important este că acolo am găsit oameni primitori, bănățeni cu inima curată, care ți-au pus pe masă tot ceea ce aveau mai bun, ” goștii” fiind omeniți împărățește. Așa s -a întâmplat și la familia poetului Dorel Mărgan de la Măru, în casa căruia ne-am oprit și am fost omeniți atât la venire cât și la plecare.
Totul a fost de vis, oameni, locuri, mâncare, peisaje, a meritat să mergem să realizăm acest material, deoarece sunt foarte multe persoane care nu își cunosc țara, locurile unde te poți relaxa fără probleme, nu trebuie neapărat să plecăm peste hotare.
Cred că un pic mai trebuie lucrat la mentalitatea hotelierilor, dar sunt sigur că problema o va rezolva doar concurența între pensiuni, hoteluri sau case particulare care oferă spații de cazare. Până când veți ajunge să vedeți cu proprii ochii aceste locuri minunate, vă vom da ocazia să vizionați mai multe fotografii făcute în weekend- ul trecut în Poiana Mărului .
de Adrian Cîrdu