Graiul bănățean, viers de privighetoare.
Graiul bănățean, dulcele viers al băștinașilor din sud-vestul României, este un dialect care, celor ce nu sunt de ai locului, li se pare o limbă de neînțeles. Astăzi, tot mai mulți locuitori ai Banatului sunt dornici să știe cât mai multe despre acest dialect, să cunoască toate cuvintele folosite, unele doar în anumite locuri din Banat. Spre bucuria celor care doresc să citească texte sau poezii în grai bănățean, tot mai mulți sunt cei care știu și folosesc în scrierile lor graiul bănățean. Începând cu Victor Vlad Delamarina, Petru (Tata) Oancea și continuând cu Ionel Iacob Bencei și Ioan Cârdu sau Dorina Sovre, ajungem la mai tinerii Sorin Olariu, Dorel Mărgan sau Sergiu Boian din Lugoj, cel care poate fi considerat un urmaș al lui V. V. Delamarina. Fiecare dintre cei enumerați mai sus, are stilul lui propriu în a trata subiectele scrise sau a folosi expresiile care dau savoare acestui dulce dialect. Dintre poeții în grai bănățean, cunoscuți de mine, mai amintesc pe Dimitrie Acea și Vasilică Ivan, oameni pe care ii cunosc personal, ale căror poezii le-am citit și le apreciez, oameni care duc mai departe, făclia nestinsă a științei de a vorbi ca în Banat.Începând din această săptămână, ne dorim să avem săptămânal, sau măcar lunar, câte un articol despre unul dintre cei care reprezintă Banatul in tagma poeților și a scriitorilor.Până atunci, vă las să lecturat câteva dintre frumoasele poezii în dialect bănățean, culese din operele poeților bănățeni.
V.V DELAMARINA
Victor Vlad Delamarina s-a născut la 31 august1870, Satul-Mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș și a murit la15 mai1896, în localitatea Herendești, județul Timiș. A fost un marinar, militar, poet și scriitor român, acuarelist. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în grai bănățean.
Trîmbiț, dobe, larmă, chihot,
Fluier, strîgăt, rîs și ropot…
Șie să fie ? Șie să fie?
Iacă-n tîrg, „minajărie”!
O „comegie” d-a cu fiară
Și-mprejur lumie șî țară.
În căletcă, o măimucă
Baș ca omu mînca nucă;
Alta, blăstămată, șoadă,
Șă țînea numa’ în coadă
Ș-alcele, mînca-le-ar focu!
Nu-ș găsau o clipă locu.
Lupi, urși, mîtă, oi, cornuce,
Fel dă fel dă joavini sluce;
Chițorani, ariși și vulturi,
Dă prîn lume, dîn țînuturi
D-elea gîbe, d-elea rele,
Feri-mă, Doamne, dă iele!
Mulce-am văz’t, pă bani, viedz bine.
Cum nu vege ori șî șine.
D’apăi l-am văzut anume
P-„ăl măi tare om dîn lume”,
Care să juca cu leii
Si-i băcea dă-i lua tăti zmeii!
Cui l-o doborî-n tărînă
Ișia că-i plăceșce-n mînă
O hîrcie d-a d-o sută
Fără dă niși o dispută.
Dar cum mi ce puni cu neamtu,
Care-n ghinț îț rupe lantu?
Să loviau fișiorii-n coace:
„Șiine-i? Unge-i? Care poace?”
Cînd d-odată, – iacă-amaru!
Sandu Blegia, – tăbăcaru,
Să sufulcă șî tușeșce,
Lfngă „comegianț” să-opreșce.
Să rîgea neamțu dă Sandu,!
Dară Sandu, fișiorandu,
Mi-l cuprinsă dă subsoară
Șî nu să lăsă cu „doară”!
Strînjie-l! Sușie-l! Zî-i pă nume!
Ãlui mai tare dîn lume!
Gîfăia neamtu a sîlă,
Dar lu Blegia nu-i fu milă,
Hopa-țupa, țupa-hopa!
Ș-o găsît nemțoniu popa!
„Þîne-l! lasă-l! Ia-l dă mînă!
Zdup cu neamțu în țărînă!
„Bravo ! – Sandu să trăiască !”
Dar cînd fu să îi plăcească,
Ișie neamțu : „Abăr, frace…
Nu să pringe că-i pă space!”
Vrea : că-i pungă și că-i ceacă.
Suta zuitată s-o-facă!
„Nu ce joși cu mine, dragă!
„Asta, viedz, în cap ț-o bagă!
„N-ascult vorbe io șî glume,
„Cind mi-s io mai tare-n lume!
„Ș-adă suta !” Ișie Blegia, ‘
„Că dă nu – ‘ț fac prau comegia!!!”
Petru E. Oancea născut în 1881 și decedat .în 1973), cunoscut sub pseudonimul Tata Oancea, a fost un talentat artist popular, poet si sculptor, om de cultură ce a întruchipat profund spiritualitatea bănățeană.Liceul din Vasiova, locul unde a trăit și unde se afla casa memorială „Tata Oancea”. îi poartă numele, iar pe statuia din curtea liceului se află inscriptionat logo-ul său, ” munciți, cetiți, călătoriți„
CONTROLA
Hă! hă! hă ! ia să vă spun io ,şie-am păţît cu aizîmbanu,
Cried c-acuma, prin septemvrie să-mpinieşcie tăman anu.
Baş veniam dîn Cimişoara, şî eram la clasa tria
Şî-mi plăşia că miergie fuga, mult măi iucie ca coşia.
La Vîicieg am stat o ţîră, fincă-i statie măi marie,
Aişi capieţi, viedzî, cu banu, băutură şî mîncarie.
Şî d-aişi măi miergie-o ştrică ,să-ngireaptă cătră Dieta,
Spunie d-asta conductieriu cînd dă sămnu cu trumpieta.
Doi şăgîrţî strîgau intr-una : ,,Frişa chifli ! iedăş alma !”
Dă-mi vinia, şcii, tarie-i ligea, să lie trag una cu palma.
Pîntru chifle dă-l biestraga ,n-am mai cheltuit creiţaru.
Fincă iest şî-n Văsiova, la-mnealui Marcu pitariu.
Dar m-am loat ,să nu vă rîgieţi, tăman doauă lubieniţă,
Lie vingia o unguroaică d-ălea cu sucna pistriţă.
Dar nu dulşi, şcii, dar nu cuoapcie, cu miedzu roşu ca macu,
Dă să mînşi ,mă ! ca viţălu, pînă-ţi pocnieşcie stomacu.
Ş-apoi las că-ţi îmbucam io fălie după fălie,
Nu-mi păsa că-mi curie apa dă pră crişcă pră bărbie.
Şî m-am săturat cum trăbă , ca o tobă d-ălie-umflacie,
Viedzî , aşa cum miergie vorba pîntră paori de pe sacie.
Plecînd, api, aizîmbanu, io m-am pus pră trepcie-afară
Şî cîntam aşa, la liece ,,Frundză viergie dă săcară …”
Cînd o dată-mi strigă-n spacie ,bacie-l, doamnie, cu becheriu,
Şî cu turcu, cu păgînu, domnu ăla, conductieriu
,,Toţi s-aibe ţîdula-n mînă! Fincă vine-acum controla!”.
Numa şcii, aşa dă tarie, dă să-mi dau d-a rostogola.
Ba măi spunia, bată-l cruşia! ,,Hai dă n-au ţîdula-n mînă,
Işi la gara ha dă vinie, il cobor dă pră mărsînă.
Şî plăciesc o gloabă marie sî capăt tri pumni în spacie,
C-aşa sună răglămanu pîntru căilie fieracie.”
Io atunşi să-mi dau pră scienjie sî dă spaimă sî dă frică
Fincă mă-nvăţase-acasă zmău dă vieşinu Nică
Să nu scot dă fiel ţîdulă , să nu zvîrlu banii-n taină,
Să-i mai dau cu mişculanţa, viedzî , o ţîr mai cu şelaină.
A, hă , hă, dar cu minşiuna o mînşi prîndzu, o mînşi şina,
Mierji cît mierji, şcii cum îi zisa, sări pîrleazu la vieşina.
Pîn-odată ciacia Radu cie zăcupie cu crivacu
Ş-apie-atunşi, ţucă-cie taica, să viedzî mă! cum dai de dracu.
Ş-apoi, viedzî, tăman ca ăla eram io cu aizîmbanu
Că n-aveam ţîdulă scoasă , prăcum sună răglămanu.
Şî puciam să dau dă biedă , să plăciesc o gloabă marie
Şî să iau, şcii, pră de-a fiecia , ş-o bătaie în spinarie.
Trimiţînd la draşi şî boalie pră vieşinu meu, pra Nică,
Iaca văd dă dînapoie-mi o uşîţă tarie mică.
Şî pră uşă, molăricie, dracu mincie, doauă nulie.
Hop! ghingiesc , aşi îi locu pîntru hăi dă n-au ţîdulie.
Boc, boc, boc, păi bat la uşă, şi-mi iau pălăria-n mînă .
Viedzî, că şciu io omenie, măcar dacă-i pră mărşînă.
Să nu dzîcă hăi dîn luntru ,,Măi! Dar tu eşci dîn pădurie,
Dă nu şcii să baţî la uşă, o eşci d-ai d-umblă să furie”.
Dar nu să răspungie nimie io atunşi am criepat uşa,
Şî m-am băgat fuga-n luntru, mă ciemiam că-acuş acuşa
Vin şî mă zăpsăsc, măi fracie, viedzî, că nu m-am scos ţîdulă,
Şî mă pun să plăciesc gloabă şî mă bat, mă, la răgulă.
Era mîndră odăiţa, dăşî nu prea mărişoară,
Ş-avea scamn rotund ca roata şî la mijloc cu butoară.
Şî puciam să-ncuni şî uşa ş-atunci , dacă-i încuniată,
Nu mă mai ciemiam dă nimie c-ar pucia ca să mă bată.
Cam după vro tri minucie, iacă, unu clienţănieşcie.
Vrie să vină înlăuntu, bacie-n uşă şî izbieşcie.
A! ghingiesc, îi controloru, poţî să baţi tu cîtu-i anu,
Dar tot nu cie baji aişia, puocie-i spargie aizîmbanu.
,,Donnerweter şî făfluctăr” , num-aud că-şiepie acuşa
,,Konnen nicht die Thur aufmachen!” , strigă fiest, clienţănind uşa,
În zădar ,îi dzîc io, api, aişi nu cie lasa taica.
Ca să viedzî că n-am ţîdulă. Puoacie că-i rupie clienţaica.
A!, dar el inşiepie atunşia să mă drăcuie, mocanu,
Şî să gie cu pumnii-n uşă, dă să spargă aizimbanu.
Nu şciu cum strîga dă taifăl şî zgîmja prî la ţîţînă,
Numa-n taină or fost tăcie, uşa-i uşă la mărşînă!
Şî aşa, cu larmă, sfadă, io inluntru, el afară,
Io nu dzîc nişi crîc , acuma, dar el strîgă şî tăt zbiară
Şî tăt hopincieşcie uşa dă să-i gia d-a rostogola,
Iată c-am scăpat in paşie, c-or triecut hăi cu controla.
Viedzî , aşa, ţucă-vă taica, m-o miers mie pră mărşînă.
Şî lu bietu hăl de-afară, şi-e ţînea nădrajii-n mână.
A! hă! hă! dar voi vă rîgieţî, că ghingiţî că-i o făbulă,
Dar să-l ia dracu pe Nică, c-o dzîs să nu-mi scot ţîdulă.
Tata Oancea, Vasiova, 1928.
DOREL MĂRGAN
S-a născut la 4 aprilie 1973 în Banatul de munte, Măru județul Caraș-Severin unde trăiește și astăzi, a terminat liceul în Lugoj și este absolvent al facultății de drept.Motto-ul lui este ” dacă un singur cititor apreciază pozia mea, merită să scriu pentru el „
Mi-i dor ge vriemea ge-altădată,
Cân ne-ngânam cu glas ge cuc
Șî ne-așădzam pă iarbă, roată,
La umbra gheasă ge subt nuc.
Băieț șî fece la un loc
Șăgeam șî givâneam ge toace,
Ori ne-ncinjeam la câce-un jioc
Pân să fășea afară noapce.
Ne întâlneam pân vr’o grăgină
Ca să-nvățăm pasu ,,ge doi”,
N-am șciut șe vriemuri or să vină
Șî câce-or treșe păstă noi.
N-am șciut că anii iut’ să duc
Șî vriemea cât ge iuce treșe,
Cân stam la umbra ‘a ge nuc
Șî gin ulșior beam apă rășe.
Gesculț am învățat să jioc
Pă iarba vierge gin grăgină
Șî sara, roată pângă foc
Jiucam cu fecile ge mână.
Mi-i dor ge vriemea ge-altădată,
Ge umbra gheasă ge subt nuși,
Ge toace cum or fost odată…
Mi-i dor ge mine, ‘ăl ge-atunși
DIMITRIE ACEA
Este născut la 7 martie 1941 în satul satul Sculea, judeţul Timiş.A făcut școala primară în satul natal Sculea, gimnaziul la Gătaia, şcoala profesională de mecanici agricoli la Biled, liceul seral la Bocşa.A lucrat muncitor în fabrică și funcţionar în Bocşa. În prezent este pensionar și locuieşte la Doclin, judeţul Caraş-Severin.
AȘ JIUCA.
Aș jiuca,nu șciu să jioc
Aș cânta,nu șciu să cânt
Șciu să-m ar a meu pământ
Șî cu sapa să-l frământ.
Să-i tai buiedzâli toace
Să-m răsufle ușurace
Plancili-ale sămănace
Alea care-m dau bucace.
Șciu fâniața să-m cosăsc
Marvili să le răniesc,
Lapcili să-l mulg la vași
Șî-n cuptori să coc colași.
Șciu șî mândra să o-mbin
C-un șoluț împlut cu vin
Ea să-m dea în schimbu lui
Dulșiața țucatului.
Aș jiuca,nu șciu jiuca
Numa mândra-m șciu țuca,
La țucat ca la cosît
Nime nu mă dă bătut.
SORIN OLARIU
Născut pe 8 februarie 1965 la Caransebeș ca fiu al preotului Pavel Olariu din Buchin și al soției acestuia, Marița. Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara, 1991 și al Facultății de Teologie-Istorie „Andrei Șaguna” din Sibiu, 2002. Cursuri postuniversitare de management la IPTV din Timișoara și Universitatea “Drăgan” din Lugoj, 2001.Poet, epigramist, câștigător a nenumătate premii și concursuri la care a participat, colaborator la reviste românești și străine, o biografie vastă care o să v-o aduc la cunoștiință, în mod sigur,cu altă ocazie.
La frizer
Şe să vez că uica Nielu, într-o jioi dă gimineaţă,
S-o băgat ca valvârceju-n frizăria dî la piaţă
: – Zâua bună şî bun lucru, mi-s aişi, ţuşi-vă ticu,
Să mi-l tunjeţ ca la carce pă becheriu ăsta micu!
Le-arătă lu toţ frizerii, p-un cârlan, o mozomaină,
Şiufulit, c-un păr ca smoala, şe-i treşea măi jios dă haină.
Da năince d-alce alea, spusă Nielu cam grăbit
Vreu să-m faşeţ cum să cage: tuns frezat şî bărbierit.
Fincă tră să dau o fugă pân la moalăru Păngele
C-am nevoie cât măi iuce să îm fac nişce potrele.
Şî-uce-aşa, îl loă o fată, păstă rând pă uica Nielu
Şî mi-l rasă şî mi-l tunsă şî-l chicisă în tot fielu.
P-ormă după şe uichiţu o ieşât frumos pă uşă
L-o loat şî p-ăla micu şî l-o tuns pă după guşă
. După şe fu gata traba, l-aşăzară la o masă
Ca s-aşcepce până vine moşu lui să-l ie acasă.
Toace bune, dar a naibii, treşe-un şeas sau două, parcă,
Şî na Nielu dî la moalăr nu măi da să să întoarcă.
– Mă cârlane!-nşepe şăfu la copil să să răstască,
Unge naibii ţî bunicu ca să vină să plăcească?
– Şe bunic? Că n-am nişiunu… Să mă bată Ăl dă Sus!
– Cum agică n-ai nişiunu? Şine-i ăl dă ce-o adus?
– Ăla-i nenea care-m spusă când m-o loat dântră ţâgani:
Haida să ce înveţă uica… tunsu moca, fără bani!”
În articolele următoare, o să revenim în amănunțime asupra fiecărui autor în parte, deoarece operele sunt vaste și nu putem să trecem cu vederea tot ceea ce trebui știut despre graiul bănățean si cei care îl promovează.